E Decembrie… Ultima lună din an, prilej numai bun pentru bilanțuri, dar și de răscolit nostalgii. Mai ales un anume gen de nostalgii… Acum, când știm cu toții că numai revoluție nu a fost, e de luat în calcul că lovitura de stat și tot ce a presupus aceasta au fost programate la final de an pentru a permite menținerea unei „stări de bine” cât se poate de favorabile pentru regimul de care cică am scăpat. Vine sfârșitul de an, se instalează nostalgia generală și Martorii lui Ceaușescu se pun pe umplut rețelele sociale cu fotografii ale marelui patriot alături de texte de genul „M-au împușcat în zi sfântă” și „Pe mine m-au împușcat, ție îți merge mai bine?”
Curg comentariile laudative la adresa minunii bâlbâite de la Scornicești, ceva de speriat. Nu e recomandat să scrii ceva de rău, că-ți ridici în cap toată ceata de lăudători. Da, ăia care se laudă că au fost educați cu bun simț și să fie oameni, dar care te înjură că nu ești la fel de bătut în cap ca ei. Nu trebuie ignorat că mulți dintre Martori nu au poze de profil și nici date personale afișate; cel mai adesea e vorba de fotografii cu tricolorul sau peisaje, plante ori pisici. Propaganda lucrează cu motoarele turate la maxim. Totuși, există un număr neverosimil de nostalgici „la vedere”. Îi găsim peste tot, nu pot fi ignorați. Vorbesc numai despre cât de rău e acum și cât de bine era înainte. Și ce patriot era Ceaușescu care le dădea case, locuri de muncă și butelii…
Dacă ai răbdarea să le asculți tâmpeniile și mai știi și cum să-i descoși, ajungi la concluzia că nostalgia este un sentiment dezvoltat din prostie, memorie scurtă și egoism. Mai ales egoism. Nostalgicul pur, ăla care îl regretă pe Ceaușescu și nu anii tinereții, a fost cineva pe atunci, n-a trăit alături de vulg toate bucuriile vieții comuniste. A fost cineva și fără să fie cineva, adică mare sculă prin oligarhie. Era de ajuns să fie vânzător, șofer pe autobuz sau chiar camion, măcelar și multe altele. E vorba despre acele meserii care astăzi sunt plătite ca vai de lume și nu-ți produc cine știe ce oportunități de parvenire materială, așa cum era pe timpul Ciuruitului, când, de pildă, șoferii de autobuz aveau un parteneriat extrem de profitabil cu statul. Statul punea la dispoziție mașina, motorina și fraierii pentru navetă, iar cei de la volan încasau contravaloarea biletelor. Fără să mai dea bilete, desigur. Ce vremuri de glorie au trăit vânzătoarele, care vindeau de sub tejghea la suprapreț orice produse, nu doar pe cele de lux. Sau muncitorii care furau pe rupte din fabrici și uzine ori măcar trăgeau mâța de coadă în timpul programului, că statul nu era interesat de performanță, ci să-i vadă pe toți angajați. Cum să nu-l regrete pe cizmar ăia care dădeau cu papagalul la Securitate la schimb cu statut și foloase? Câți dintre români încă mai tremură că s-ar putea să le fie date în vileag dosarele de colaborator?
Nostalgicul sincer nu există sau, dacă există, e doar excepție. Oamenii în vârstă nu sunt neapărat nostalgici; am cunoscut destui indivizi trecuți prin viață care fac alergie la numele lui Ceaușescu. Sunt cei care au trăit din plin teroarea și lipsurile acelor ani. Ei nu-l regretă pe Geniul Carpaților pentru că-și aduc aminte foarte bine cum au fost timpurile lui. N-am cunoscut nostalgici care să fi stat la cozi pentru o coajă de pâine, pentru un pachet de drojdie împărțit la douăzeci de familii – dacă nu știi care e legătura dintre o bucată de ață și pachetul de drojdie n-ai dreptul să le spui tinerilor ce bine era pe vremea lui Ceaușescu. Cei care au tremurat și la propriu, și la figurat în anii de glorie ai smintitului de la Scornicești, care au făcut foamea și au muncit cinstit, nu-l regretă. Îl regretă în schimb cei care au furat, au trăit bine pentru că alții trăiau rău și s-au făcut că muncesc. Și nu mai pot nostalgicii parveniți de faptul că se murea de foame, frig și frică. Acum ceva timp, în cadrul unui sondaj televizat, filmat în Timișoara, Martorii lui Ceaușescu susțineau că pe atunci aveau congelatoarele pline, nu ca acum. Ce individ care a trăit onest acele vremuri are astfel de amintiri? Niciunul…
