O știm cu toții, încă din copilărie. „Semne bune anul are, semne bune de belșug pentru brazda de sub plug”. Și nu e vorba doar de urătură și speranța că anul care vine va fi mai bun decât cel care a fost. Viitorul este, în cea mai mare parte, consecința trecutului; pur și simplu nu poți separa ceea ce a fost de ceea ce urmează. Și, când spun asta, mă gândesc că 2024 vine cu încercări de tot soiul, dar mai ales cu dezamăgiri. Vestitorii dezastrului au început deja să-și facă auzite glăscioarele, doar că nu vorbesc despre apocalipsa economică și socială, ci despre cât de bine o să ne fie nouă, poporanilor de rând, dacă o să-i alegem la toate cele patru seturi de alegeri.
Dacă e să le dăm crezare, binele ne așteaptă în viitor, nu e o caracteristică a prezentului. S-avem iertare, dar treizeci și ceva de ani au trecut de când ni s-a tot promis o viață mai bună. La anul, când o să fie alegeri, o să se schimbe totul în bine… Da, vezi să nu…
Cei de la butoane ne vorbesc deja despre cum România o să devină țara câinilor cu colaci în coadă; materia primă fiind furnizată de întâiul covrigar al țării, Marcelașul cel Viteaz. Nici amicii liberali nu se lasă mai prejos, foarte probabil Rareș Bogdan o să taie din nou pensiile speciale. A mai făcut-o și în trecut, doar că… Doar că legea a fost atacată la Curtea Constituțională și, vezi bine, din cauza asta nu s-a tăiat nimic. Și când îi auzi justificările te întrebi ce e mai condamnabil? Faptul că unii au atacat eliminarea pensiilor speciale la Curtea Constituțională sau cei care au făcut legea în așa fel încât aceasta să poată pica fără probleme atunci când e luată la purecat?
Cu alte cuvinte, nicio nădejde de la USL. Că se va merge pe liste comune sau separate, prea puțin contează; oricum nu vor face nimic bun. Semnele dezastrului sunt deja cât se poate de evidente. Antreprenorii își închid afacerile într-o veselie și jură că nu le mai trebuie. Și chiar nu le mai trebuie… Ce afaceri să mai faci într-un mediu economic din ce în ce mai ostil și impredictibil? Modificările din domeniul fiscalității sunt foarte numeroase și de-a dreptul imbecile pe alocuri, așa cum a fost acea idee creață de a plăti taxe complete pentru fracțiuni de normă. Nu poți să faci o proiectare a activității, cheltuielilor și veniturilor cât timp băieții veseli schimbă legea după cum le vine la socoteală, doar să cârpească găurile pe care tot ei le fac la buget.
Nu poți vorbi în același timp despre austeritate și relaxare fiscală, cel puțin nu în România, o țară în care numărul năimiților la buget este sfidător de mare. Prea multe comunități – și vorbim de orașe și consilii județene, nu de comune cu mai mulți angajați la primărie decât locuitori – bagă tot bugetul în cheltuieli de funcționare. Ca stat, nu ai nicio justificare pentru astfel de situații, dar, totuși, cei de la butoane au explicații, ba chiar înființează noi și noi posturi la buget. Marcelașul cel Viteaz s-a lăudat că a desființat două sute de mii de posturi (care oricum nu erau ocupate), dar și-a permis să înființeze câteva mii. Posturi bine plătite pentru activiștii de partid…
Cum o să se descurce cei de la butoane cu criza economică, cu austeritatea și viitorul luminos? Deja se știe. Spolierea mediului privat, taxe noi și manevre tâmpite, cum este cea legată de e-factură. Chiar așa de cretini sunt specialiștii guvernului încât să nu-și dea seama că cine a tăiat până acum factură o să taie și de acum încolo și cine s-a fofilat nu o să completeze nici factura electronică? Asta e lupta voastră cu evaziunea fiscală? Dar factura electronică vine cu niște costuri suplimentare pentru antreprenorul onest. Care ține în spate și șmecherii din privat, și pe cei de la stat. De asta cei mai mulți trag obloanele și așteaptă să le vină aleșilor mintea la cap.
Dar de unde atâta fericire? Cei de la butoane nu au în vedere decât propriile interese. Și interesul pentru anul care vine e să ne mai prostească încă odată. Cine reușește să o facă, se pregătește de domnie lungă. Semne sunt peste tot, doar că nu sunt bune. Dar după ce le-am tolerat apucăturile timp de treizeci și ceva de ani la ce ne-am așteptat?
