spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăEditorialFurt instituțional - Dumitru MONACU, scriitor

Furt instituțional – Dumitru MONACU, scriitor

Prin cutiile poștale ale locuitorilor municipiului au început să intre în aceste zile niște înștiințări de plată expediate de către Direcția de Taxe și Impozite. La prima vedere nu ar fi nimic de comentat despre această inedită inițiativă a respectivului compartiment din cadrul Primăriei, cu excepția faptului că sumele prevăzute acolo în înștiințare sunt în multe cazuri eronate, ceea ce înseamnă că baza de date ori este învechită, ori este deficitară. Sau ar mai fi o explicație: respectivele înștiințări să fi fost „opera” vreunei duduițe angajate pe sprânceană, la apelul bocancilor sau, mă rog, al pantofilor cu toc! Dar nu despre neprofesionalismul celor de la Taxe și nici despre inedita inițiativă a lor vreau să vorbesc astăzi, ci despre un alt aspect, mult mai grav. Astfel, pe lângă hârtia cu pricina amintită mai sus, botoșănenii au mai găsit în plic și o alta, sub semnătura actualului primar, conținând „realizărili” acestuia, defalcate pe ani și obiective. Știu, a început campania electorală, lupta pentru fotoliul cel pufos este acerbă și fără menajamente dar, măcar de ochii lumii, candidații trebuiau să beneficieze de aproximativ aceleași condiții de exprimare. Nu contează absolut deloc faptul că s-a folosit hârtia Primăriei și nici măcar faptul că tipărirea respectivei foi volante de propagandă s-a făcut tot pe cheltuiala instituției. E limpede că suma totală nu e capăt de țară. Dar de ce? De ce moralitatea, corectitudinea, egalitatea de șanse să nu primeze? În aceste condiții, e limpede că primarul nu numai că a furat startul, dar le-a pus și o piedică zdravănă adversarilor politici (nu, nu sunt competitori, ci adversari, dacă nu chiar dușmani!). Și dacă Flutur, prin „Locativa” lui desființată dar încă în … viață, ar mai putea ajunge la electorat folosind aceleași modalități ca și Andrei (deși tronsonul căruia i se poate el adresa e infim comparativ cu cel al primarului în funcție!), stau și mă întreb cum ar putea alt candidat să ajungă în … cutiile noastre poștale fără a băga bani din pușculița proprie? Categoric, niciunul dintre contracandidații primarului actual nu dispune de posibilitățile acestuia în campaniile lor electorale. Ceea ce nu este absolut deloc în regulă. Iar dacă mai punem la socoteală și faptul că alegerile au loc într-un singur tur, este vizibilă din avion disproporția creată în această competiție numită pompos „alegeri libere și democratice”. Ce libere, ce democratice, când, făcând o paralelă cu proba de sprint, toți concurenții sunt la o sută de metri depărtare de linia de finiș în timp ce primarul în funcție pornește din fața lor cu măcar 50 de metri mai aproape de final? Este asta egalitate? Este moralitate? Este corectitudine? Pe naiba, nu este nimic! Încă o dată românașul nostru constată cu amărăciune că legea este făcută de cei mari pentru cei mari și contra celor mici. Repet, încă o dată, acțiunea primarului nu are efecte financiare notabile. Dar în ceea ce privește corectitudinea, moralitatea, bunul simț și cinstea, aproape că nu mai este nimic de comentat. Nu, nu așa se face! Nu se folosesc instituțiile statului în campania electorală! Cel puțin așa spune legea! Din păcate, la noi, legile în perioada campaniilor electorale devin facultative, fiecare face ce vrea, fură startul, minte, prostește lumea, face trafic de influență, șantajează și așa mai departe, totul pentru a aduna în pușculiță cât mai multe voturi. Și culmea, instituțiile statului care ar trebui să taxeze aceste derapaje stau ca muta-n … barabule și nu iau nicio măsură. În cei aproape 34 de ani de când am fost lăsați să mergem la vot, am văzut o sumedenie de încălcări flagrante ale legii care nu au fost luate în seamă de către autorități. De ce se întâmplă aceste aspecte, nu-mi pot da seama. Îmi pot da seama însă foarte bine de faptul că pe lângă monștrii care oricum apar cu ocazia alegerilor (care, fie vorba între noi, numai perfecte nu sunt!) mai apar și anumite mutații generate de acțiuni precum cele ale primarului de Botoșani, mutații care pot schimba soarta unui scrutin. Să nu uităm nici de cazul Armand din Capitală și chiar nici de cazul Andrei din 2020, când diferența s-a făcut în mod dubios și discutabil. Și așa primarul care va fi ales va avea ca susținători doar vreun sfert dintre botoșănenii cu drept de vot, deci o legitimitate în mare suferință. Și atunci de ce să nu milităm sau mai pe șleau spus, să nu cerem instituțiilor statului care se ocupă de corectitudinea și legalitatea alegerilor să-și facă așa cum trebuie datoria? Că dacă în arsenalul primarilor în funcție ar fi doar această armă a plicurilor în cutia poștală, ar fi floare la ureche. Din păcate pentru noi, dar și pentru contracandidați, edilii folosesc aproape tot aparatul administrativ și toată logistica din dotare pentru a-și crea avantajul care să le asigure victoria în alegeri. Ceea ce nu este absolut deloc corect, așa ceva numindu-se cu siguranță, „furt instituțional”!

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.3 °
15.5 °
60 %
3.1kmh
4 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...