spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăEditorialCe scrisoare o fi pierdut Firea? - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Ce scrisoare o fi pierdut Firea? – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Adesea mă gândesc că numitul Ion Luca Caragiale n-a fost nevoit să depună cine știe ce efort pentru a-și desăvârși opera. A privit în jurul său și a găsit mai mult decât inspirație, și-a găsit creațiile de-a gata. În cazul lui Caragiale e de admirat mai degrabă curajul de a scrie decât geniul literar. Din păcate, e mai actual decât niciodată și, când spun asta, am în vedere ultimele mișcări din politică. Ținând cont de miza electorală a anului curent, mișcările sunt de așteptat, la fel și intensificarea luptei politice, dezvăluiri, șantaje, tot tacâmul, mai pe scurt.

Pe plan național, surpriza cea mai mare a fost livrată de candidatul USL (să ne raportăm astfel la refacerea alianței PSD-PNL) la Primăria Capitalei. Surprize-surprize! Nu e Gabriela Firea, ci un anume Cătălin Cîrstoiu, un ilustru necunoscut dacă e să-l comparăm cu cine jinduiește să spolieze bugetul Capitalei în următorii patru ani. Nu e Firea?! Nu se poate așa ceva…

Ba se poate, tocmai a devenit oficial. Gabriela Firea nu mai candidează, deși după ce a fost mătrășită de electorat de la Primăria Capitalei s-a aflat, practic, într-o perpetuă campanie electorală, iar debarcarea ei nu are nicio legătură cu scandalul azilelor groazei. Cel puțin asta putem înțelege din faptul că balaurul cu două capete i-a asigurat un loc eligibil la europarlamentare. Nu e de ignorat că Firea, în tandem cu Burduja, va coordona campania electorală pe București. Parcă se întrevede ceva din „O scrisoare pierdută”. Spre finalul piesei de teatru, când Cațavencu își recunoaște înfrângerea și-și cere spășit iertare, „bărbata” Zoe îl ia cu binișorul și-i trasează niscaiva sarcini. Să conducă manifestația publică după alegeri, să prezideze banchetul popular din grădina primăriei, să chefuiască cu poporul și, desigur, să salute, în numele alegătorilor, pe deputatul ales și prefect. Acel Cațavencu care a devenit din râvnitor la fotoliul de deputat cel mai devotat aplaudac al celui i-a suflat postul printr-o strategie bazată tot pe o scrisorică…

Cum spuneam, patru ani de zile Firea și-a tot făcut campanie electorală. Și ea, și partidul au investit în viitoarea bătălie pentru Capitală. Scandalul cu azilele nu a afectat-o chiar atât de mult încât să-i pericliteze șansele de a reveni la Primărie; românii au memorie scurtă și sunt buni cu cine nu trebuie. Prin urmare, cred că avem dreptul să ne întrebăm care e faza? De ce s-a retras Firea din cursă, ba chiar, cam în genul lui Cațavencu, e pusă în situația de a-i face campanie lui Cătălin Cîrstoiu? Nu e Firea vreo genială, dar dacă e să judecăm prin prisma realității mioritice și al comportamentului Miticilor de pe malurile Colentinei, are mult mai multe șanse să prindă fotoliul de primar general comparativ cu Cîrstoiu. Vrea USL să captureze Bucureștiul prin învăluire, susținându-l din umbră pe Piedone și după alegeri se vor aranja apele să ajungă în tabăra care trebuie? E varianta mult mai plauzibilă, în condițiile în care într-un sondaj comandat de Nicușor Dan, Piedone i-a luat fața. O candidatură asumată, ajutată de o campanie implicată, ar sălta-o bine pe madam Firea, dar ar duce la erodarea procentelor lui Piedone; până la urmă cei doi se adresează aceluiași tip de electorat. Deoarece alegerea primarilor se face într-un singur tur, prezența Gabrielei Firea pe buletinul de vot l-ar avantaja pe Nicușor Dan.

E o variantă, dar cum de a acceptat Firea așa ceva? Nu a făcut-o pentru binele bucureștenilor, asta e clar. A investit prea mult în promovare personală pentru a accepta că, totuși, locul ei nu e la Primărie. Încă are influență în partid și un efort conjugat PSD-PNL i-ar asigura șanse; cel puțin acesta e discursul cu care putea să-l convingă pe Ciolacu. Pur și simplu a investit prea mult pentru a se lăsa dată la o parte; nu e stilul ei. Să fie vorba de un șantaj? Foarte posibil, iar dacă nu e șantaj… Oare câți bătrâni o fi primit pe post de compensație pentru a renunța la strugurii la care și-a tot construit scară? Și nu e vorba că strugurii sunt prea sus; e clar că nu-i merită.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.3 ° C
14.2 °
10 °
85 %
2.2kmh
52 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...