19 − sixteen =

A password will be e-mailed to you.

La această concluzie a ajuns liderul Sindicatului Poliţiştilor din Botoşani, comisarul Iulian Buciuleac.

 

Reporter: – Cazul poliţistului din judeţul Timiş împuşcat mortal în timpul unei misiuni a readus în discuţie problemele din Poliţia Română. Care este situaţia dotărilor din poliţie?

Iulian Buciuleac: – Din păcate, aceste discuţii apar numai în urma unor tragedii. La fel s-a întâmplat şi în urmă cu doi ani, după ce a fost ucis colegul nostru de la Suceava, Sorin Vezeteu, înjunghiat mortal pe peronul gării Burdujeni. Chiar astăzi (n.r. – 27 iunie) s-a discutat despre vestele antiglonţ. Pe tot Inspectoratul de Poliţie Judeţean ar fi în total 18 veste antiglonţ. La un efectiv de 300 de poliţişti din serviciile operative, cifra este ridicol de mică pentru că, la drept vorbind, nu ştiu cum ai putea să le împarţi şi pe ce criterii. Bine, există şi acele maieuri antiînjunghiere – circa 80 pe tot inspectoratul – iar din acesta am şi eu unul. De fapt, sunt singurul de la Secţia rurală de poliţie nr. 3 Hlipiceni care am în dotare aşa ceva. Când plec în misiuni, îl port, dar ceilalţi colegi din secţie nu au aşa ceva. Deci se pune şi aici problema – împarte 80 de maieuri la 300 de poliţişti. Plus că acestea sunt pe mărimi, şi nu sunt diferenţiate pentru femei şi bărbaţi.

– Care este situaţia cu privire la celelalte echipamente?

– La un moment dat s-a pus în discuţie, la nivelul conducerii Inspectoratului General al Poliţiei Române, achiziţionarea unor teasere (n.r. – pistoale cu electroşocuri pentru autoapărare), dar totul a rămas la faza de discuţie. La fel, s-a vorbit într-o perioadă de body cam-uri, camerele pe care poliţiştii din alte state le poartă mereu în misiuni, dar şi aici a rămas doar la intenţie. S-a discutat şi de schimbarea pistoalelor. Vreau să vă spun că eu am folosit mai multe modele – de la pistolul Cugir, Makarov, până la Carpaţi. Cele mai precise sunt însă Glock-urile, care sunt şi mai uşoare şi vin cu un toc special care le face uşor manevrabile. Nu venim cu cereri gen – vrem Glock, dar nici nu se mai poate cu Carpaţi.

– Sunt absolut necesare aceste dotări?

– Dacă facem o simplă trecere în revistă, în ultimii ani s-au înmulţit atacurile asupra poliţiştilor. Iar aceste situaţii au devenit din ce în ce mai grave pentru că, trebuie să o spunem, infractorii sunt foarte fini observatori şi urmăresc inclusiv consecinţele acţiunilor întreprinse de ei şi învaţă, dacă vreţi, din cazuistică.

– Care sunt cei mai expuşi poliţişti?

– Cea mai expusă categorie şi cea mai oropsită o reprezintă poliţiştii din mediul rural, pentru că, dacă vă uitaţi, majoritatea cazurilor de ultraj au loc în mediul rural. Ne aducem aminte şi de cazul poliţistului Macovei de la Răuseni, înjunghiat mortal în stradă. Ultimul caz din judeţul Timiş a fost tot în mediul rural. Inclusiv cazul poliţistului din Maramureş înjunghiat în postul de poliţie. Şi de ce se întâmplă acest lucru? În oraşe şi municipii, poliţiştii pot fi mobilizaţi mai uşor, iar reacţia este imediată, în timp ce în mediul rural durează până se intervine. Aici trebuie raportat mai întâi incidentul, până se trimit întăriri, până ajung întăririle, iar până ce se intervine efectiv mai durează câteva minute. Situaţii am avut şi noi anul trecut în luna mai, la Todireni, când două grupuri de tineri, înarmaţi cu tot felul de obiecte, au fost implicaţi într-o altercaţie. Colegul nostru care a intervenit a trebuit să scoată pistolul şi să tragă un foc de avertisment. Este greu ca singur poliţist să te interpui între două grupuri a câte 20 de oameni, toţi agitaţi şi înarmaţi cu pari, şi să încerci să faci ordine de unul singur.

– Cum se procedează în lipsa acestor dotări?

– Orice ai fi şi orice ai vrea să faci, este extrem de greu să te descurci, pentru că, la drept vorbind, nu există soluţii. Oricum ai da-o, nu poţi să acoperi toate problemele. Revenind la veste şi maieurile anti înjunghiere – cum le împarţi şi cui le dai? Ce spune cel care nu primeşte? Vedeţi, toate aceste lucruri descurajează poliţistul, iar lucrul acesta nu a fost şi nu este înţeles de cei care au condus sau încă mai conduc Ministerul Afacerilor Interne.

– Situaţia de la Botoşani diferă de cea din ţară?

– Aşa este peste tot. Pe 20 mai a avut loc Conferinţa Naţională a SNPPC, ocazie cu care am discutat din nou între noi. Şi nu se discută doar probleme de salarizare, care dor şi ele, dar se discută cel mai mult despre protecţie.

– Unde se plasează Poliţia Română în privinţa dotărilor comparativ cu celelalte poliţii din Uniunea Europeană?

– Aş lua ca model de referinţă poliţia din Elveţia, stat în care am ajuns de mai multe ori şi chiar am discutat cu cei de acolo, mai întâi ca simplu cetăţean, după care ca poliţist pe teme de serviciu. Făcând comparaţie, eu cred că suntem abia la 10% din dotarea lor, din posibilităţilor lor, plecând de la autospecialele de intervenţie şi terminând cu dotarea acestora şi echipamentele de protecţie. Vreau să vă spun că ei folosesc drone în cercetarea la faţa locului, fiecare maşină de intervenţie are laptop. Nu mai spun de salarii – la acel moment eu aveam 700 de euro, ei aveau 6.000.

– Problemele nu sunt noi, ci vechi de zeci de ani. A existat interes pentru rezolvarea acestor aspecte?

– Doar de faţadă şi spun acest lucru pentru că în ultimii ani lucrurile aproape că nu s-au schimbat deloc. Faţă de acum 20 de ani au fost unele îmbunătăţiri, dar prea puţine faţă de noianul de probleme.

– Este neputinţă sau dezinteres?

– Colegii mei şi eu am ajuns la concluzia că în ultimii ani s-a dus o politică de decredibilizare a Poliţiei tocmai pentru a o controla, pentru a o submina. Poate greşim noi, poate nu s-a dorit sau poate nu s-a urmărit acest lucru, dar asta este imaginea formată. Se folosesc de noi când au de rezolvat unele probleme, dar apoi uită complet de această instituţie.

– În cazul agentului Cristian Amariei au existat unele voci care au invocat şi lipsa de pregătire a poliţiştilor sau coordonarea deficitară. Se mai pune accent pe pregătirea profesională?

– Până anul acesta, orele de pregătire profesională erau „bifate” doar pe hârtie pentru că după modificarea Codului penal procedurile au fost îngreunate încât nu îţi mai ajunge timpul fizic să întocmeşti toate documentele necesare. Abia anul acesta, la iniţiativa celor de la Serviciul de Ordine Publică şi după toate cazurile întâmplate, s-au reluat orele de pregătire, atât pregătire fizică, cât şi pregătire tactică poliţienească.

– Cât de pregătiţi sunt noii agenţi care vin din şcolile de agenţi?

– Înainte, multe dintre activităţile de pregătire tactică poliţienească se învăţau în şcoli. Apoi, unele aspecte erau aprofundate în momentul în care se făcea repartizarea pe funcţie. Acum stau şi mă întreb ce mai învaţă în şcoli.

– După pensionările din anii trecuţi, nu se mai găseau oameni dispuşi să preia funcţii de conducere la diverse structuri teritoriale…

– Pe funcţiile de ofiţer a fost şi există concurenţă. Problema se pune tot în mediul rural, acolo unde un şef de post primeşte cu 100 de lei mai mult decât ajutorul său. Şi atunci nu există interes pentru că, odată cu preluarea funcţiei ai mai multe responsabilităţi, iar pe fondul problemelor privind dotarea trebuie să iei diverse decizii, ori mulţi consideră că nu merită.

– Sunt prea puţini poliţişti?

– Cifrele vorbesc de la sine. În anii ’90, în municipiul Botoşani existau 30 de patrule de ordine publică, iar acum mai sunt câteva. La fel, există posturi comunale din judeţ cu doar doi lucrători, iar dacă un poliţist pleacă în concediu rămâne unul singur. Ca să fiu mai explicit, în comuna Truşeşti fostul şef s-a pensionat şi au rămas doi poliţişti. Asta la o comună cu o populaţie de aproape 5.300 de locuitori. În schimb, în Ştefăneşti, unde există poliţie orăşenească, dar o populaţie de numai 5.200 de locuitori, sunt cel puţin 12. Este clar, în unele localităţi schema este subdimensionată. Problemele se cunosc, însă ele nu ţin de conducerea Inspectoratului Judeţean, ci de cei din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, care fac normarea.

– Apropo, eliberările din penitenciare şi modificările succesive aduse Codului penal i-au pus în dificultate pe poliţişti?

– Aţi atins o problemă importantă. Nu s-a făcut nimic pentru întărirea capacităţii operaţionale a poliţiei, iar legile au fost modificate în favoarea infractorilor. Vă dau un exemplu – după noul Cod penal, în cazul furturilor se poate dispune clasarea dacă hoţul se împacă cu victima. Dar un hoţ nu fură doar de la un sigur om, ci de la mai mulţi. Dacă este prins într-un caz, el îşi permite să plătească păgubaşului pentru a scăpa. Altfel spus, Codul penal a transformat furtul într-o afacere pentru hoţi.

– Aceasta este cauza insucceselor din poliţie?

– Nu. Situaţia demonstrează dezinteresul manifestat de cei responsabili din conducerea ministerului privind rezolvarea problemelor din poliţie. Cu regret o spun că nici după tragicul caz din judeţul Timiş unele lucruri nu s-au schimbat. Se simte nevoia unei protecţii reale a poliţistului inclusiv prin lege, pentru a-i crea cadrul legal să intervină şi să ia măsuri, ori nici măcar aici nu s-a intervenit.

– Dar unde ar trebui să se intervină pentru ca munca poliţiştilor să devină eficientă?

– Aşa cum spuneam, în protecţia poliţistului, atât în ceea ce priveşte echipamentul de protecţie, dar şi din punct de vedere legal. Dacă aceste aspecte se vor rezolva, totul va intra pe făgaşul normal. Dar asta înseamnă o poliţie puternică ca instituţie, ori, din câte am văzut cu toţii, nu se doreşte acest lucru.

 

Apreciază calitatea articolului

18 VOTURI - MEDIE: 4,22
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Încarc...