sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăÎnvățământŞtefan Luchian, omagiat cu o expoziţie-concurs

Ştefan Luchian, omagiat cu o expoziţie-concurs

Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” găzduiesc în această perioadă exponate inedite ale elevilor din licee vocaţionale.

Cu ocazia împlinirii a 149 de ani la naşterea pictorului Ştefan Luchian, pe 1 februarie, Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” au găzduit vernisajul celei de-a X-a ediţii a expoziţiei concurs de arte plastice „Omagiu Ştefan Luchian”.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Manifestarea, inclusă în programul activităţilor organizate cu prilejul Zilelor Liceului de Artă „Ştefan Luchian”, a prilejuit prezentarea pe simezele galeriei a lucrărilor plastice semnate de elevii instituţiei organizatoare şi a altor licee cu profil vocaţional din ţară. Ediţia de anul acesta este una aparte, deoarece au fost prezente pentru prima dată lucrări de ceramică şi un proiect de arhitectură.

„Acest concurs deschide posibilitatea elevilor talentaţi în domeniul artelor plastice să-şi demonstreze creativitatea şi aptitudinile artistice, concurând cu elevii de la alte şcoli sau licee vocaţionale”, a declarat Beatrice Păpădie, directorul Liceului de Arte.

În cadrul evenimentului, elevii care au expus pe simezele galeriei, cât şi cei care s-au prezentat cu lucrări de ceramică, au fost premiaţi. Exponatele vor putea fi admirate până pe 15 februarie, după care vor intra în colecţia Liceului de Artă „Ştefan Luchian”, ulterior fiind expuse, prin rotaţie, pe holurile şi sălile de clasă ale instituţiei.

– Alexandru MANDACHE

amandache@monitorulbt.ro

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...