spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăÎnvățământTextus, o școală originală inventată de un profesor botoșănean

Textus, o școală originală inventată de un profesor botoșănean

Prof. dr. Daniela Păduraru a născocit Școala lui Textus, o metodă originală de învățare online a Limbii și literaturii române.

Studiul limbii și literaturii române este foarte important, deoarece felul de a se exprima al fiecăruia reflectă personalitatea și, în același timp, gradul lui de cultură. Pornind de la această axiomă, un profesor botoșănean de Limba și literatura română, Daniela Păduraru a lansat în pandemie o inedită „școală online”, Școala lui Textus. De doi ani, elevii din gimnaziu care vor să-și completeze și valorifice noțiunile predate la școală, pot urma cursurile Textus online, pe platforma ZOOM.

„O disciplină școlară cu patru ore pe săptămână, care nu are neapărat cele mai simple conținuturi, așa cum este Limba și literatura română, presupune trecerea de la noțiuni de fonetică, lexicologie, morfologie, sintaxă la cele de teorie literară și studiu pe diferite tipuri de texte (literare și nonliterare). Prin urmare, soluția ca toate acestea să fie transmise corect și să formeze deprinderi este la nivel metodic”, a declarat prof. dr. Daniela Păduraru, care arată că profesorul de Limba și literatura română își adună un adevărat rețetar pentru a reuși să parcurgă împreună cu elevii aceste conținuturi și să fie aplicate corect. „Uneori, parcurgerea programei școlare impune trecerea într-un anumit număr de ore de la o noțiune la alta și nu toți elevii reușesc asimilarea completă a ceea ce s-a predat. Acest fapt poate fi unul dintre motivele care duce la întreruperea fluxului în asimilarea de cunoștințe. Structurate piramidal, noțiunile sunt predate și asimilate în dependență una de cealaltă. Uimirea părintelui și indignarea în fața situației când copilul său își face temele, învață, dar nu înțelege, pot fi explicate foarte simplu – a pierdut unele noțiuni și nu reușește a face legătura necesară cu celelalte. Alteori, specificul acestei discipline care jonglează foarte mult cu noțiuni abstracte îndepărtează cumva elevii obișnuiți a primi și a asimila informații care atrag prin culoare, sunet, dinamism. Lucrul cu textul este permanent în cadrul orelor de limba și literatura română, iar cuvintele sunt materialul de bază de care profesorii se pot ajuta în transmiterea conținuturilor. Prin urmare, căutând o soluție pentru a remedia continuitatea studiului, dar și pentru a crea o modalitate nouă de transmiterea a noțiunilor, a apărut Școala lui Textus”, a arătat profesorul Daniela Păduraru.

Școala lui Textus vine drept completare și valorificare a noțiunilor predate la școală, dar poate fi și un punct de pornire pentru cele complet noi pentru elevi.

Trei tipuri de clase

Școala lui Textus are ca scop parcurgerea materiei școlare la nivelul claselor a V-a, a VI-a și a VII-a, fiind structurată pe trei tipuri de clase BoboTextus, DragoTextus și MagicTextus. Întâlnirea cu elevii, 10-15 în fiecare clasă, se desfășoară duminica, începând cu ora 15:00, și are loc on-line, prin intermediul platformei ZOOM.

Metoda de predare la Școala lui Textus este bazată pe caracterul asociativ și pe diferitele instrumente digitale folosite în timpul orei. Informația ce trebuie transmisă și asimilată capăta culoare, sunet, dinamism, iar cuvântul se materializează datorită caracterului digital. Ceea ce este specific generației actuale de elevi și anume conexiunea cu tot ce presupun aplicațiile unui telefon, jocurile unui calculator, dar și rapiditatea și diversitatea transmiterii informațiilor sunt concentrate și stau la baza conceputului și metodei Textus. Diferă doar conținutul informației, acesta fiind dirijat după programa de Limba și literatura română.

În timpul orelor, se respectă normele de conduită, iar elevii și profesorul sunt într-o discuție lejeră care are ca scop explicarea și nuanțarea unor noțiuni. Dincolo de conținuturile școlare, metoda asociativă de la Școala lui Textus dă caracter fiecărei clase.

 Cei de la BoboTextus au conturul tematic al lumii necuvântătoarelor, adică învață și despre mituri, legende, tradiții, simboluri care țin de lumea animalelor;

 Clasa a VI-a se regăsește în DragoTextus, aceștia vor lucra în lumea dragonilor, abordând această temă ce apare în lecturile, filmele sau jocurile lor;
♦ MagicTextus adună elevii de clasa șaptea într-o lume guvernată de troli, elfi, spiriduși, orci, strigoi, iele, vrăjitori și alte manifestări ale magicului de care sunt atrași.

Cum se desfășoară o lecție Textus

Respectând scenariul clasic de actualizare, predare, fixare și transfer. Instrumentele digitale oferă lecției caracter atractiv și provocator. Elevul are nevoie de o sursă de internet de calitate și de abilitatea de a lucra pe anumite platforme sau de a utiliza diverse instrumente digitale. Evident că primul pas este explicare acestor aspecte, profesorul reușind o combinație inedită între informatică și limba și literatura română. „De exemplu, orice tip de tablă interactivă, pe care pot scrie în același timp elevii și profesorul, chiar dacă fiecare este la distanță, atrage și fascinează. Lucrul pe text devine mai accesibil, mai clar, nemaizicând de accesul rapid la dicționar, surse video, imagini, filme etc. În afară de acest aspect, alte aplicații permit realizarea unor teme digitale, care nu necesită foi, lipici, decupaje etc. acestea regăsindu-se în instrumentele folosite. A realiza o temă care devine un link ce ajunge rapid la profesor este modalitatea de lucru pe gustul fiecărui elev. Lucrul în perechi sau pe grupe este un alt aspect care încântă și provoacă în același timp. Profesorul poate lejer dirija și vedea activitatea acestora, care este apoi prezentată și evaluată de către toți”, a declarat Daniela Păduraru.

Cu o îndelungată carieră la catedră, Daniela Păduraru susține că evaluarea formativă permite observarea atentă de către profesor a progresului sau regresului. Folosind diverse instrumente digitale, pentru a evita plictiseala, se obține un clasament al elevilor care stimulează. La sfârșitul orei, evaluarea finală  îi oferă punctajul imediat, la terminarea acesteia, oferindu-le elevului și părintelui posibilitatea de a se raporta la cele învățate.

Start la înscrierile la Școala lui Textus

În această săptămână s-a dat startul înscrierilor la Școala lui Textus pentru anul școlar 2023-2024. Elevii pot fi înscriși de către părinți pe www.danielapaduraru.com, Facebook sau  Instagram, apoi, pe 9 septembrie, vor da o testare marca Textus la Limba și literatura română. Dacă vor lua punctajul necesar vor fi admiși.

De acasă, elevii pot învăța ceea ce nu au reușit la școală, iar aplicațiile și instrumentele digitale îi păstrează în mediul care le face plăcere, îmbinând utilul cu plăcutul.

Prin activitățile pe care le-a realizat de-a lungul anilor cu elevii, profesoara Daniela Păduraru a dat mereu dovadă de originalitate

Cine este Daniela Păduraru

Cea care a născocit Școala lui Textus este prof. dr. Daniela Păduraru, specialitatea limba și literatura română.

Cu o experiență mare, Daniela Păduraru este membru al Asociației Naționale a Profesorilor de Limba și Literatura Română „Ioana Em. Petrescu” – Cluj și este autoare a numeroase cărți și articole de specialitate. În 2021 a câștigat Gala Creator de Educație, organizată de Ministerul Educației Naționale.

Prin activitățile pe care le-a realizat de-a lungul anilor cu elevii, profesoara Daniela Păduraru a dat mereu dovadă de originalitate, iar Școala lui Textus este o confirmare a acestui fapt.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.3 °
15.5 °
60 %
3.1kmh
4 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...