joi, decembrie 12, 2024
HomeÎnvățământAcţiuni inedite de Ziua Mondială a Autismului

Acţiuni inedite de Ziua Mondială a Autismului

Ziua mondială de conştientizare a autismului (World Autism Awareness Day) este marcată anual, la nivel mondial, pe 2 aprilie. La Botoşani, Asociaţia „Suflete Albastre” a marcat această zi cu o săptămână mai devreme, în perioada 26-30 martie, prin acţiuni la trei unităţi de învăţământ: Liceul de Artă „Ştefan Luchian”, Liceul Tehnologic Todireni şi Şcoala Gimnazială „Sf. Nicolae”. „Am ales să marcăm în avans «Ziua internaţională de conştientizare a autismului» deoarece, în acest an, 2 aprilie cade în timpul vacanţei. Am primit sprijin total din partea directorilor şi cadrelor didactice din Liceul de Artă, Liceul Tehnologic Todireni şi Şcoala „Sf. Nicolae”, motiv pentru care le mulţumim. Mai mult, am încheiat şi protocoale de colaborare cu cele trei unităţi de învăţământ în vederea realizării unor activităţi educaţionale comune”, a declarat Rodica Parfenov, preşedintele Asociaţiei „Suflete Albastre”.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Prima acţiune a avut loc miercurea trecută la Liceul de Artă. Copii din clasa a I-a B, a II-a B şi a VI-a B au ţinut să-şi arate sprijinul faţă de colegii lor cu probleme de sănătate. „Faceţi parte din familia noastră!”, „Eşti prietenul meu!”, „Toţi suntem la fel!”, „Vom fi prieteni mereu!” sau „Nu eşti altfel decât altul!”, sunt doar câteva dintre mesajele scrise de copiii de la Liceul de Artă şi postate, alături de baloane albastre, pe plasa de pe terenul de sport. „A fost o acţiune foarte frumoasă şi ţin să le mulţumesc colegelor mele care s-au implicat în realizarea ei. Doamnele Lenuţa Musteaţă, Geanina Pantea şi Cătălina Dumbrăvanu ştiu să-şi deschidă sufletul şi să-i îndrume pe copiii de la clasele lor să fie deschişi şi prietenoşi cu cei care suferă, iar cei mici au înţeles că aceşti copii bolnavi nu au nicio vină şi că doar acceptându-i şi tratându-i ca pe nişte prieteni au o şansă foarte mare de integrare”, a declarat profesoara Liliana Lozneanu, cea care s-a implicat în organizarea acţiunii la Liceul de Artă. „Este bine ca cei mici să înveţe să fie prietenoşi cu cei care sunt bolnavi, să-i ajute şi să se integreze. De aceea noi, clasa a I-a B, am considerat că este binevenit să ne implicăm în această acţiune”, a declarat învăţătoarea Lenuţa Musteaţă.

Pe aceleaşi coordonate s-au desfăşurat şi întâlnirile reprezentanţilor şi voluntarilor Asociaţiei „Suflete Albastre” la Liceul Tehnologic Todireni şi la Şcoala Sf. Nicolae Botoşani.

„Creativitatea, dăruirea, empatia, implicarea a fost de partea cadrelor didactice, elevilor şi voluntarilor implicaţi în activităţi, motiv pentru care le mulţumim. Putem spune că acestea sunt adevărate exemple de bune practici. Copiii cu autism sunt integraţi total în colectivele în care învaţă şi nu se simt deloc excluşi, ba din contra”, a declarat Ştefania Adumitroaie, vicepreşedinta Asociaţiei „Suflete Albastre”.

Autismul este o boală caracterizată de scăderea capacităţii de a interacţiona în plan social şi de a comunica, de un comportament stereotip şi repetitiv cu simptome ce se manifestă de obicei înaintea vârstei de trei ani. Statisticile arată că autismul apare mai des la băieţi decât la fete, proporţia fiind de unu la patru, şi este întâlnit în toate tipurile de familii, indiferent de statut, mediu, rasă, etnie, nivel intelectual etc.

Culoarea simbolică a World Autism Awareness Day este albastru. Clădiri importante din întreaga lume, precum Empire State Building din New York, Opera din Sydney sau Podul Benjamin Franklin din Philadelphia, au fost iluminate în albastru, în anii precedenţi.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.2 ° C
2.2 °
1.6 °
92 %
2.7kmh
100 %
joi
2 °
vin
1 °
sâm
2 °
Dum
5 °
lun
2 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

E clar, Elisabeta Lipă a pus ochii pe scaunul Doinei Federovici.

EDITORIAL

Șocul și groaza înregistrate după primul tur, dar mai ales după decizia CCR de anulare a scrutinului prezidențial nu cred că luau o așa...

EPIGRAMA ZILEI

De treci codrii de aramă Îți vine să-njuri de mamă Când vezi c-ai lăsat în spate Numai rumeguș și cioate...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...