spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăPrima PaginăAn pierdut pentru drumul strategic (video)

An pierdut pentru drumul strategic (video)

Proiectul drumului strategic a fost scos din nou la licitaţie, dar şansele ca lucrările de reabilitarea ale acestuia să înceapă în acest an sunt minime. Cel puţin aceasta este concluzia care se poate desprinde după ultima şedinţă a Consiliului Judeţean (CJ) în care s-a votat actualizarea preţului investiţiilor şi preluarea cofinanţării sumei rezultate în plus faţă de cea atrasă din fondurile europene. „Estimăm 1 septembrie deschiderea ofertelor, analizarea şi adjudecarea – cel târziu octombrie-noiembrie. Deci, un eventual contract, sfârşitul anului. Astea sunt procedurile legale”, a fost răspunsul dat de Antonela Elena Pătraşcu, director executiv al Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice din cadrul CJ, la solicitarea vicepreşedintelui Dorin Birta după ce liberalii, prin vocea liderului lor, Gheorghe Sorescu, s-au arătat interesaţi de momentul în care va fi reluată licitaţia. „Oamenii vor fapte, nu mai vor numai vorbe, numai hotărâri de consiliu, modificări de hotărâri de consiliu şi aşa mai departe”, a spus Gheorghe Sorescu.

Replica a venit de la vicepreşedintele CJ, care a afirmat că nu putea face „mai mult decât a făcut până în momentul de faţă”. „Şi cetăţenii asta trebuie să se ştie! Este o provocare… dacă va mai fi vreun impediment din partea ministerială,… împreună cu cetăţenii, să mergem la Bucureşti”, a mai spus Dorin Birta, subliniind că acest proiect a fost blocat prea mult timp în hăţişurile birocratice.

Oficialul CJ a mai spus că Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (DJDP) va plomba porţiuni din această axă rutieră, dar că nu se vor face lucrări de amploare „Vom încerca să-l ţinem la un grad de viabilitate cât mai bun, nu foarte bun, pentru că nu o să avem posibilitatea aceasta. Nu putem interveni cu covor asfaltic acolo, dar vom încerca să facem ca oamenii să se bucure de condiţii de trafic cât mai în regulă”, a promis vicepreşedintele CJ cu o săptămână înainte de protestul de amploare anunţat de locuitorii acestei zone a judeţului.

Liberalii cer precizarea sursei de cofinanţare

Şi acesta nu a fost singura dispută politică între PSD şi PNL pe seama drumului strategic. Radu Anton a cerut conducerii CJ să facă public sursa de finanţare a cheltuielilor generate de actualizarea costurilor conform celebrei Ordonanţe 114, cunoscută sub denumirea de „Taxa pe lăcomie”. „La niciun proiect de hotărâre nu se prevede sursa banilor, capitolul şi articolul bugetar. De unde se iau aceşti bani?”, a fost interpelarea consilierului judeţean liberal.

Acea sumă va fi împărţită pe trei ani, pe timpul derulării contractului. Să ne rugăm la Dumnezeu să se prezinte la licitaţie firme şi să se adjudece această licitaţie. Dacă va fi cazul, anul acesta, pentru drumul strategic vom aloca sumele din excedent… Oricum nu cred că este o problemă pentru Consiliul Judeţean să suporte cinci milioane de euro în trei ani de zile”, a spus Birta, adăugând că se vor face demersuri şi la Guvern pentru a aloca bani în contul acestei lucrări.

Răspunsul conducerii CJ nu prea a fost pe placul consilierilor liberali, în special al lui Gheorghe Sorescu: „Fondul de rezervă, despre care spuneţi dumneavoastră, fondul de excedent, este cam pe sfârşite, din cunoştinţele mele. Şi aici nu cred că mă puteţi contrazice”.

Accident tragic folosit în lupta politică

Dacă în trecut, consilierul liberal Mirela Saucă a obişnuit asistenţa cu interpelări raţionale, bine documentate şi la obiectiv, chiar dacă de cele mai multe ori ironice, în ultima şedinţă de CJ, aceasta a încercat să se folosească în lupta politică de tragicul accident din noaptea de Înviere, de pe drumul strategic, în care au murit doi tineri din Răuseni. „În noaptea de Înviere, două mame au primit cumplita veste că şi-au pierdut copiii într-un accident la Hlipiceni, accident care, ştim cu toţii, s-a datorat stării de degradare a străzii pe care circulau… Am folosit această tragedie ca exemplu dintr-un singur motiv, acela de a atrage atenţia asupra dimensiunii responsabilităţii decidentului public”, şi-a justificat Mirela Saucă intervenţia.

Replica a venit de la acelaşi Dorin Birta, de fapt singurul social-democrat care s-a angrenat în lupta cu rivalii politici liberali. „Unul din factori a fost viteza. Nu vreau să spun că acesta a fost singurul motiv, dar, întotdeauna, trebuie să avem grijă şi să adaptăm viteza la condiţiile de trafic. Acum, dacă este o râpă în faţa noastră, ne aruncăm în ea?… Sunt ferm convins că avem multe deficienţe, avem probleme, dar o să tragem linie şi o să vedem câte drumuri rămân fără îmbrăcăminte asfaltică la sfârşitul acestui an”, a concluzionat Birta.

Drum blocat în hăţişuri birocratice

Istoria reabilitării drumului strategic este una foarte destul de tumultoasă.

La începutul acestui an, după doi ani în care a fost blocat de proceduri birocratice, fiind necesare mai multe avize, unele dintre ele chiar de la instituţii ale statului, drumul strategic a fost scos la licitaţie cu o valoarea estimată a contractului de 254.036.553,75 lei fără TVA. Nimeni nu s-a prezentat la licitaţie, astfel că CJ a trebuit să actualizeze preţul de pornire al licitaţiei. Şi asta în condiţiile în care vechea administraţie a CJ, cea liberală, susţinea că a lăsat proiectul, la nivelul anului 2016, „la cheie”.

Drumul strategic prevede modernizarea a 106,265 kilometri de drumuri judeţene din judeţele Botoşani şi Iaşi, reabilitarea a nouă poduri existente, construirea a trei poduri noi, amenajarea a cinci treceri la nivel cu calea ferată. Prin acest proiect vor fi modernizate patru tronsoane de drum judeţean situate pe teritoriul judeţului Botoşani – DJ 282 H (limită judeţ Iaşi – Rediu – Răuseni – Călăraşi), DJ 282 (Răuseni – Todireni – Albeşti – Truşeşti – Dângeni – Hăneşti), DJ 297 (DN 29D – Blândeşti – Suliţa – Lunca – Todireni) şi DJ 294 (Dângeni – Mihălăşeni) – precum şi cel situat pe teritoriul Judeţului Iaşi – DJ 282 H (Şipote – limită judeţ Botoşani).

Protest de amploare anunţat pentru vineri

Botoşănenii din zona drumului strategic se pregătesc de un protest de amploare, vineri, pe 5 iulie. Ei acuză faptul că, deşi au fost promisiuni că la începutul lunii mai se va trece la plombarea acestuia, lucrurile nu au stat tocmai aşa şi în realitate şi că aceste au fost făcute doar în preajma alegerilor europarlamentare după care s-au oprit. Reprezentanţii DJDP susţin că lucrările de plombare au început imediat după semnarea contractului de întreţinere şi s-au sistat doar pe perioada ploioasă.

Protestatarii nu sunt mulţumiţi cu ideea peticirii drumului, ci cer ca el să fie refăcut în totalitate. „Situaţia este destul de gravă. Suntem la limita răbdării! Lumea fierbe, cu toţii, suntem supuşi unui şoc de nervi zilnic, am vorbit frumos până acum, nu am necăjit şi deranjat pe nimeni de la Consiliul Judeţean până acum, dar limita bunului simţ a luat sfârşit. Vor petici sau nu este treabă lor… trebuie să înţeleagă că pe acest segment de drum nu se mai pot cheltui bani de întreţinere şi trebuie turnat covor asfaltul nou. De 28 de ani tot spăla banii publici, ajunge, trebuie să oprim jaful banilor publici”, arăta, pe o pagină de socializare, Cristian Andrioaei, unul dintre organizatorii acţiunii de protest.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
ploaie ușoară
8.9 ° C
8.9 °
7.1 °
97 %
0.9kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...