spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăPrima PaginăFamilii terorizate cu tentative de suicid

Familii terorizate cu tentative de suicid

Tot mai mulţi botoşăneni care îşi terorizează familiile sau apropiaţii sub ameninţarea unor tentative de suicid ajung în atenţia medicilor. Două astfel de situaţii au avut loc ieri în judeţul Botoşani. Mai întâi, o femeie în vârstă de 50 de ani, din Broscăuţi, şi-a ameninţat o noapte întreagă cei cinci copii că îşi pune capăt zilelor. Neştiind ce să facă, fiii femeii au păzit-o toată noaptea de luni spre marţi în timp ce aceasta umbla prin casă cu un ştreang în jurul gâtului, improvizat dintr-un cablu de la un fier de călcat. Exasperaţi, copiii au sunat ieri dimineaţă la 112 pentru a cere ajutorul cadrelor medicale.

Iniţial, femeia a refuzat transportul la spital, însă ulterior cadrele medicale au convins-o, pentru a putea beneficia de tratament de specialitate.

Rudele femeii susţin că aceasta suferă de depresie după moartea soţului.

Femeie salvată de soţ

La câteva ore distanţă, un alt apel prin 112 anunţa o nouă tentativă de suicid, de această dată la Mitoc. Soţul unei femei în vârstă de 30 de ani a sunat la 112, cerând ajutorul forţelor de intervenţie, după ce soţia sa ameninţa că se aruncă într-o fântână din faţa casei.

Bărbatul a reuşit să o oprească iniţial, însă a cerut ajutorul cadrelor medicale. Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă a ajuns la faţa locului, de unde a preluat-o pe femeie şi a transportat-o direct la Botoşani, urmând să fie evaluată de către un specialist psihiatru, la fel ca şi femeia din prima situaţie.

Cazuri devenite un fenomen

Medicii se confruntă cu tot mai multe tentative de suicid anunţate. Mulţi sunt descoperiţi chiar cu ştreangul de gât sau cu pastilele în gură, însă toţi au în comun faptul că aşteaptă să fie prinşi de familie. La fel a fost şi cazul unul bărbat în vârstă de 48 de ani, din localitatea Costeşti. Acesta a ajuns la Urgenţe după ce a fost salvat de soţie din ştreang. Dacă salvarea sa a fost sau nu reală, însă, va şti doar el. Asta pentru că bărbatul a folosit un ştreang improvizat dintr-o bucată de sfoară care probabil ar fi cedat sub greutatea corpului său, în cazul în care şi-ar fi dus planul la sfârşit.

„Devin actori desăvârşiţi. Au început să ştie câte şi mai ales ce fel de pastile să ia. Să ajungă la spital, dar să nu păţească nimic. Dramatizarea face totul, şi când le spui că le faci spălături gastrice deja încep să dea semne că îşi revin”, a spus un asistent din cadrul Unităţii de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean.

Dacă statisticile la nivel naţional au arătat că suicidul este mai frecvent primăvara şi toamna, pentru că psihozele şi depresiile sunt mai frecvente în aceste perioade, la Botoşani numărul „sinucigaşilor” este influenţat de plecările părinţilor în străinătate, calendarul de examene, perioada când se face tulburelul sau certurile din familii.

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...