spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăPrima PaginăPensii plătite cu bani din alte judeţe. Numărul asistaţilor este aproape dublu...

Pensii plătite cu bani din alte judeţe. Numărul asistaţilor este aproape dublu faţă de cel al angajaţilor

Botoşaniul are un raport pensionari/salariaţi atât de slab încât are nevoie de alocări de la centru pentru a achita drepturile pensionarilor.

Raportul dintre angajaţi și pensionarii înregistraţi în judeţ se deteriorează de la un an la altul. Situaţia a ieșit la iveală în cea mai recentă ședinţă a Colegiului Prefectural, de la finele săptămânii trecute, când două instituţii din judeţ au prezentat situaţiile proprii.

Astfel, potrivit unui raport întocmit de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani, la sfârșitul lunii iunie erau înregistrate 64.825 de contracte individuale de muncă, cu 56.561 de salariaţi activi. Comparând cele două cifre, rezultă că 8.264 de persoane ar avea două joburi.

Datele au fost prezentate de inspectorul șef al ITM Botoșani, Daniela Petronela Lozneanu, care a opinat că situaţia a fost determinată de contextul actualul, când, pentru a-și asigura veniturile necesare, unii botoșăneni au câte două locuri de muncă. Cifra este una substanţială, ea dovedind că mai bine de 10 la sută dintre salariaţii activi au cel puţin două joburi. Există însă și situaţii în care angajaţi la stat și-au făcut firme de consultanţă și lucrează în paralel la firmele private.

Dezechilibru salariaţi-pensionari

Doar că, tot în ședinţa Colegiului Prefectural, Ioan Buzilă, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii, a prezentat la rândul său o analiză pe primele șase luni ale acestui an. Astfel, la finalul primului semestru, CJP Botoșani înregistra în evidenţă un număr total 87.499 de beneficiari de drepturi de pensie, din care 76.539 pensionari din sectorul de stat și 10.960 pensionari din sectorul agricol.

La aceștia se adăugau și alţi beneficiari, cum ar fi pensionarii de invaliditate, urmașii pensionarilor, cei care au pensii anticipate parţiale sau pensii anticipate, dar și cei cu indemnizaţie socială. Prin urmare, cifra reală a beneficiarilor de drepturi stabilite și plătite atât din bugetul de asigurări sociale, bugetul de accidente de muncă și boli profesionale, cât și din bugetul de stat era la finele lunii iunie de 137.243 persoane, adică mai mult decât dublul numărului de angajaţi activi.

Dependenţi de alocări

Raportul dintre cele două cifre este confirmat indirect și de o altă comparaţie. Astfel, în timp ce CJP Botoșani înregistra la finele lunii iunie venituri totale de 330.374.808 lei (n.r. – aici erau incluse toate contribuţiile angajatorilor, angajaţilor și a celor care au activităţi independente), cheltuielile (n.r. – care includeau la rândul lor plata tuturor drepturilor) totalizau 644.597.455 lei, adică tot aproape dublul sumei colectate. Prin urmare, cei care muncesc în prezent în judeţ nu pot acoperi decât în jumătate sumele necesare pentru plata celor aflaţi în evidenţele CJP.

Inechităţi şi între vârstnici

Această situaţie este explicată şi prin alte statistici. Astfel, la Botoşani, doar una din şapte persoane este salariată, potrivit unui studiu realizat de către Syndex România, dar şi datelor Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. În judeţele dezvoltate muncesc de două ori mai multe persoane decât la Botoşani, iar raportul salariaţi-pensionari este mult mai bun.

Pe lângă aceasta, în judeţ sunt şi dezechilibre majore la valoarea pensiilor. În timp ce mii de persoane primesc completare de la stat pentru a avea măcar pensia minimă, pensionarii speciali au venituri foarte mari. Astfel, pensionarii de la Curtea de Conturi au o pensie medie de peste 3.100 lei lunar, grefierii au câte 3.800 lei lunar, iar magistraţii peste 20.000 lei lunar.

Problema majoră este că noul recensământ arată o accelerare a procesului de îmbătrânire şi o depopulare continuă a localităţilor, ceea ce va accentua şi mai mult dezechilibrele în bugetele de pensii în următorii ani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...