spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTRăzboi sanitar de la antibiotice

Război sanitar de la antibiotice

Război între medicii de la Matenitate şi DSP după cele mai drastice amenzi încasate de medici în istoria recentă. Motivul este prescrierea de antibiotice. Pe de o parte DSP acuză că medicii au folosit prea multe sau prea mult timp, în timp ce medicii se apără şi spun că fac asta să prevină infecţiile nosocomiale.

Un control tematic al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) s-a lăsat cu unele dintre cele mai aspre sancţiuni pe care le-a primt Spitalul Judeţean. În realitate amenzile au fost date nominal, medicilor curanţi. În total, nu mai puţin de 16 medici din cadrul Spitalului Judeţean au fost sancţionaţi. 14 cu amenzi de 10.000 de lei fiecare, iar doi cu avertisment. În total, 140.000 de lei.

Potrivit proceselor verbale, valoarea de 10.000 de lei este valoarea maximă a amenzilor, echipa de control a DSP având opţiunea de a da sancţiuni între 5.000 şi 10.000 de lei. Toţi cei 14 medici au avut parte de acelaşi tip de menţiune la sancţiunea primită.

Astfel, aceştia au fost amendaţi pentru “nerespectarea Ghidurilor şi protocoalelor de practică medicală, elaborate în baza dovezilor ştiinţifice referitoare la administrarea de antibiotice, cu risc major pentru sănătatea publică”.

„Bun venit în Evul Mediu”

Revoltaţi, o parte dintre medicii sancţionaţi sunt decişi să conteste în instanţă sancţiunile primite. Asta şi pentru că tot ce au făcut a fost spre binele pacienţilor.

“Nu credeam că o să plătesc vreodată că nu mi-am lăsat pacienţii să moară. Bun venit în Evul Mediu. Începe selecţia naturală”, a fost mesajul transmis de unul dintre medicii sancţionaţi. Practic sancţiunile au fost date fie pentru că medicii au folosit antibiotice pe o perioadă mai lungă decât cea prevăzută în protocoale, fie au folosit mai multe antibiotice.

“Practic, noi degeaba mai mergem la congrese şi la perfecţionări. Ăsta este mesajul pe care îl transmite DSP. Noi luăm contact cu cele mai noi informaţii în domeniile noastre de activitate, venim şi aplicăm, dar DSP vine şi spune <<nu, nu e bine, faceţi cum spunem noi>>. Noi suntem la capul bolnavului, nu ei. Fiecare bolnav este un caz aparte, nu poate fi tratat după un ghid învechit, cu norme învechite. Aşa, la fel de bine să pună un robot care dă doza de medicament şi gata. Dacă pacientul are nevoie în plus, nu, ghidul nu mai dă voie la altceva”, s-a revoltat unul dintre medicii sancţionaţi.

„Protocolul spune că e greşit să vrei binele unui pacient”

“Spre exemplu, ghidurile internaţionale spun ca antibioticele de primă intenţie să fie schimbate la un anumit interval de timp, pentru a nu se crea o rezistenţă la acel antibiotic. Dar cu toate astea, unui pacient care ajunge în stare gravă i se administrează un antibiotic de acest fel imediat, până vin rezultatele la antibiogramă. Dar dacă pacientul are o evoluţie bună, se continuă cu acel antibiotic, chiar dacă antibiograma spune altceva. Pentru că el este sub ochii noştri şi vedem că starea lui se îmbunătăţeşte. Dar nu, protocolul spune că e greşit să vrei binele unui pacient”, a explicat un alt medic.

La fel se întâmplă în cazul femeilor care nasc, de exemplu. Deşi protocolul spune că acestea trebuie să primească antibiotic o zi, uneori primesc trei. Asta pentru a le feri de alte neplăceri. “Pentru a preveni o infecţie nosocomială, o complicaţie postoperatorie, uneori se prelungeşte acel antibiotic. Dar aparent nu e bine. Sau protocolul spune că trebuia precris un antibiotic mai slab. Care vedem că nu are eficienţă. Sau, mai mult, nici nu este în farmacia spitalului. Atunci ce faci, te temi de sancţiuni sau salvezi pacientul?”, s-a întrebat un medic ginecolog.

Medic anchetat pentru că nu a administrat antibiotic, iar un bebeluş a murit

De altfel, o parte dintre medicii sancţionaţi din Maternitate au adus în discuţie un paradox petrecut în urmă cu mai mulţi ani. Un medic care în prezent nu mai activează la Botoşani este în prezent anchetat pentru ucidere din culpă pentru că nu a administrat antibiotic unui nou-născut.

Culmea este că atunci s-a respectat protocolul. Au fost prelevate probe de la mamă înainte de naştere, care nu indicau prezenţa vreunui microb. Ulterior, după naştere, bebeluşul dădea semne de infecţie, dar medicul nu a prescris antibiotic. Au fost prelevate noi analize, însă starea s-a agravat tot mai mult, şi, la 24 ore de la naştere, copilul a murit. Şase ore mai târziu, rezultatul analizelor de laborator indicau prezenţa unei bacterii care ar fi putut fi combătută, dacă medicul ar fi prescris antibiotic. Însă asta ar fi însemnat să nu respecte protocolul incriminat în prezent pentru amenzile încasate de medici.

“Voi continua să îmi fac meseria cum ştiu mai bine şi în interesul bolnavului, nu cu gândul să nu risc să fiu iar amendat”, a transmis un alt medic dintre cei sancţionaţi.

Porivit unor informaţii din judeţele învecinate, Botoşaniul este singurul judeţ unde s-a realizat acest tip de verificare şi au fost date sancţiuni.

Conflict pornit din pandemie

“Războiul” dintre DSP şi medicii de la Mavromati pe tema antibioticelor este de mai mulţi ani. Un episod important a avut loc la finalul lui 2021. Atunci, un medic botoşănean a fost reclamat la minister că era să ucidă un pacient, îndopându-l cu antibiotice de care nu avea nevoie, iar controalele au arătat că situaţia nu era singulară.

Concret, controlul DSP a venit în urma unei reclamaţii venite din partea rudei unei paciente internată în Spitalul Judeţean. Femeia a scris direct către Ministerul Sănătăţii, reclamând, printre altele, faptul că mama ei a fost internată în spital din cauza Covid-19, dar a primit în tratament şi un antibiotic puternic, deşi din analize nu reieşea că ar fi avut nevoie de un antibiotic. După perioada de tratament împotriva Covid-19, femeia a început să se simtă mai rău, însă din alte motive.

În timpul internării a contactat bacteria Clostridium dificile, iar familia a reclamat tocmai acest fapt, ca pe o infecţie nosocomială. „Este inacceptabilă înrăutăţirea stării pacientei din alte cauze decât cea pentru care a fost internată”, se arată în sesizarea trimisă către Ministerul Sănătăţii.

O adresă venită de la Bucureşti a cerut lămuriri, iar o echipă de control din partea DSP a verificat acest aspect. Inspectorii sanitari au stabilit în urma analizelor şi fişelor de observaţie că tocmai faptul că pacienta a primit un antibiotic puternic a favorizat apariţia bacteriei respective.

Ulterior i s-au mai administrat alte două antibiotice, de clasă inferioară, fără rezultat. Din acest motiv, a fost nevoie ca medicii să treacă la antibiotice şi mai puternice. Asta pentru a scăpa de bacterie, fiind administrat un antibiotic de ultimă generaţie, pus în categoria antibioticelor de salvare.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.9 °
39 %
4.5kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...