spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăPrima PaginăPermis auto obţinut după un examen cu procese

Permis auto obţinut după un examen cu procese

Botoșăneanul care a dat în judecată Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Botoșani, după ce a fost respins la proba de traseu, a reușit să obțină permis de conducere. Asta după ce instanța de judecată a decis reexaminarea sa. Programat luni pentru susținerea examenului, bărbatul a fost declarat admis.

„Proba a decurs normal, fără niciun fel de probleme”, a declarat Stelian Orzoi. Interesant este că reexaminarea s-a făcut cumva din oficiu, în baza deciziei instanței de judecată, fără o consultare prealabilă a botosăneanului, care a fost doar înștiințat că trebuie să se prezinte să susțină din nou proba. Ba mai mult, totul s-a făcut pe baza dosarului depus anterior, deși unele dintre documente expiraseră între timp.

Probă încheiată după 35 de minute

Posesor al permisului de conducere, Stelian Orzoi a dorit să obțină și permisul pentru categoria CE care îi dădea dreptul să lucreze și pe ansambluri de vehicule. Așa că, după ce a urmat orele de curs aferente, el s-a înscris la SPCRPCÎV Botoșani pentru examinare. Fiind șofer de mai mulți ani, a trecut destul de ușor de sală, iar pe 14 martie 2022 a susținut proba practică. Atunci s-ar fi întâmplat și ceva ce l-a intrigat. După numai 35 de minute, examinatorul a întrerupt proba și l-a declarat respins.

Motivul – o serie de așa zise greșeli, pe care bărbatul susține că nu le-ar fi comis, dar pe care examinatorul le-a menționat în fișă. Și nu ar fi fost o singură eroare, ci mai multe. Astfel, botoșăneanul a fost depunctat cu 6 puncte pentru o presupusă „folosire incorectă a drumului, cu sau fără marcaje”, 9 puncte pentru „neasigurarea la schimbarea direcției de mers/părăsirea locului de staționare”, 21 de puncte pentru „neacordarea priorității vehiculelor și pietonilor care au acest drept (la plecarea de pe loc, în intersecții, în sens giratoriu, stație mijloc de transport în comun prevăzută cu alveolă, stație de tramvai fără refugiu pentru pietoni, trecere de pietoni)” și cu 21 de puncte pentru „intervenția examinatorului pentru evitarea unui pericol iminent/producerea unui eveniment rutier”.

Rezultat contestat

Știind că a procedat corect, Stelian Orzoi a contestat mai întâi rezultatul la SPCRPCÎV Botoșani. Și, surpriză, conducerea instituției a recunoscut, pe 1 aprilie 2022. că, în urma vizualizării înregistrării video a probei practice, „au fost identificate diferenţe între greşelile comise de candidat şi cele consemnate de examinator pe anexa de examinare”.

Ca urmare a acestui fapt, conducerea SPCRPCÎV Botoșani a anulat proba practică și i-a oferit posibilitatea bărbatului să susțină o nouă probă practică într-un interval de 30 zile. Nemulţumit de modalitatea de soluţionare a contestaţiei, Stelian Orzoi, care știa că nu se face vinovat de niciuna din toate acele presupuse încălcări bifate de examinator, s-a adresat Tribunalului Botoșani solicitând, în esenţă, ca instanța să constate că rezultatul probei practice este diferit de cel acordat de către examinator şi pe cale de consecinţă să oblige instituţia la eliberarea permisului de conducere categoria CE. Ca probă, el a solicitat inclusiv vizionarea înregistrării audio-video a examinării.

Magistraţii i-au dat dreptate botoşăneanului

În timpul procesului, reprezentanții SPCRPCÎV Botoșani au invocat că bărbatul ar fi depășit punctajul maxim de penalizare (20 puncte) și de asta ar fi fost declarat respins înaintea expirării timpului afectat susținerii probei, care trebuia să fie, potrivit legii, minimum 45 de minute. Cu toate acestea, judecătorii au analizat la rândul lor probele, iar în final i-au dat dreptate botoșăneanului. Nu în totalitate, pentru că instanța nu a dispus emiterea permisului de conducere, ci continuarea examinării cu încă cel puțin 10 minute. Prin urmare, bărbatul avea șanse să fie declarat admis.

„Întrucât din probele administrate în cauză – susţinerile părţilor, înregistrarea video a probei practice – rezultă cu certitudine că depunctarea acordată de examinator în cadrul probei practice nu corespunde situaţiei de fapt, existând diferenţe între greşelile comise de candidat şi consemnările din Anexa de examinare, se apreciază că în cauză se impune anularea calificativului „Respins” acordat reclamantului în data de 14 martie 2022”, se menționează în hotărârea Tribunalului Botoșani. Ba mai mult, judecătorii au obligat SPCRPCÎV Botoșani la plata cheltuielilor de judecată, care însumează 1.835 de lei. Procesul a continuat la Curtea de Apel Suceava, iar judecătorii de aici au considerat că proba trebuie repetată pentru a se asigura o evaluare obiectivă.

„Odată încheiată proba practică, ea nu poate fi reluată doar parțial, eventualele vicii identificate afectând integral legalitatea susținerii ei”, au invocat judecătorii suceveni, care au adăugat că evaluarea trebuie să se facă în cadrul unei probe continue de 45 de minute, „o fragmentare a timpului în două ori mai multe intervale, în zile diferite, fiind consideraă nelegală şi irelevantă sub aspectul unei evaluări coerente”.

„Este primul pas în eliminarea corupției și a celor corupți”

După această victorie, fie ea și parțială, Stelian Orzoi spune că a inițiat întregul demers pentru a da un exemplu oamenilor care a trebui să învețe să se lupte pentru drepturile lor.

„Indiferent de instituțiile în care lucrează, funcționarii publici sunt la dispoziția cetățenilor, și nu invers. Iar cei care știu că nu au greșit, trebuie să se bată pentru drepturile lor. Este primul pas în eliminarea corupției și a celor corupți. Eu, indiferent de rezultatul examinării, voi conduce, dar mă gândesc la tinerii care poate au avut dreptul să obțină permisul de conducere, dar au fost respinși pe nedrept, pentru că așa a dorit un examinator sau altul. Oamenii trebuie să învețe să se lupte pentru drepturile lor. E singurul mod în care pot fi îndreptate lucrurile”, a spus Stelian Orzoi.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
19.4 ° C
19.6 °
18.9 °
62 %
3.4kmh
63 %
mar
24 °
mie
15 °
joi
18 °
vin
20 °
sâm
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...