spot_img
miercuri, mai 8, 2024
AcasăLocal BTConflict la strâns recolta încheiat cu arestări

Conflict la strâns recolta încheiat cu arestări

Un conflict izbucnit într-o comună din județ, între mai multe persoane, s-a terminat cu o internare în spital și cu trei persoane arestate. Incidentele sângeroase ar fi avut loc în seara zilei de 4 octombrie a.c., în comuna Broscăuți, când un tată și doi fii, G.B. C.A.B. și G.G.B., se întorceau cu o combină agricolă de la munca câmpului, însă nu pe șosea, ci peste proprietățile localnicilor.

Acest lucru le-a atras atenția unor săteni, C.A., de 44 de ani, zis și „Balaurul” și A.D.C., care le-au ieșit în cale pentru a-i lua la rost, mai ales că unii localnici mai aveau culturile pe tarlale. De la vorbe de ocară și injurii, s-a ajuns mai apoi la o bătaie în toată regula, cei care au încercat să facă ordine fiind loviți de tată și de cei doi fii.

Unul dintre bărbați, Vasile A., de 44 de ani, a ajuns la Spitalul Municipal Dorohoi, dar a fost transferat vineri dimineață la Botoșani pentru investigații de specialitate și tratament.

„Pacientul a ajuns în serviciul UPU prin transfer cu ambulanța de la Spitalul Dorohoi. A fost investigat multidisciplinar, fiind diagnosticat cu policontuzie prin agresiune, traumatism complex glob ocular drept, precum și multiple plăgi escoriate. A fost internat în secția de oftalmologie. Din fericire medicii au reușit să salveze globul ocular afectat. Este o compresiune pe nervul optic, dar pacientul își va recupera vederea”, a precizat Monica Adăscăliței, managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani.

Anchetă demarată de poliţişti după conflict

Cazul a ajuns și în atenția polițiștilor, care au inițiat o anchetă pentru a lămuri împrejurările în care s-a întâmplat totul și cine au fost agresorii. „Agresiunea a avut loc pe terasa unui bar și pe drumul public. Potrivit primelor cercetări, trei bărbați ar fi lovit alte două persoane, pe fondul unui conflict spontan. Cercetările au fost inițiate sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Ulterior, suspecții au fost ridicați pentru cercetări și prezentați în fața magistraților de la Judecătoria Dorohoi cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Astfel, pe baza probelor adunate de polițiști, instanța de judecată a dispus arestarea lor pentru 30 de zile pentru agresiune.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15 ° C
15.6 °
13.8 °
84 %
5.1kmh
100 %
mie
16 °
joi
17 °
vin
20 °
sâm
17 °
Dum
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...