spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSf. mucenic Vasile din Ancira

Sf. mucenic Vasile din Ancira

Sfântul Vasile a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), fiind preot al Bisericii din Ancira. El era cunoscut tuturor din vremea lui, mai ales pentru râvna sa de a apăra dreapta credință ortodoxă, împotriva chiar şi a împăratului celui păgân pe care l-a mustrat public pentru necredința sa şi relele lui fapte împotriva creștinilor, motiv pentru care sfântul a şi fost aruncat în închisoare.

Când împăratul a căutat să-l câștige de partea sa pe sfânt, spre a nu-l omorî şi a tulbura poporul împotriva lui, Sfântul Vasile i-a răspuns, zicând: „Eu în Hristos al meu cred, pe Care tu îl lepezi pe când El ţi-a încredințat ție împărăția aceasta pământească; de aceea va fi luată ea de la tine, foarte curând.” Şi alte asemenea profeții, descoperite de Dumnezeu sfântului.

Împăratul Iulian s-a umplut de mânie mare auzind acestea. Drept urmare, el a poruncit ca trupul sfântului să fie jupuit de viu în fâșii de piele. După alte câteva zile, împăratul a venit iar la el, să vadă dacă nu a renunțat la cele dintâi. Văzându-l pe împărat, sfântul a luat o fâșie de piele şi, aruncând-o la picioarele lui, zise: „Apucă şi mănâncă, împărate, căci dulce îți este ție acest fel de hrană, iar mie Hristos îmi este Viața!” Rușinat, împăratul a plecat din Ancira, iar chinuitorii şi-au continuat porunca până ce sfântul şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, la anul 363.

 

Sf. Drosida

 

A fost fiică a împăratului Traian. Conform sinaxarului din mineiul lunii martie, sfânta era creștină în ascuns și ajuta cinci măicuțe să îngroape, în ascuns, trupurile martirilor creștini. Logodnicul ei, Adrian, sfetnic al împăratului, a organizat o „pândă” în urma cărora sfânta și cele cinci maici au fost prinse. Pe scurt, maicile au fost ucise topite fiind în niște vase de aramă. Sfânta Drosida însă, dorind să meargă să moară şi ea pentru Hristos, realizând pe drum că nu a fost botezată, s-a botezat singură şi după puține zile a trecut la Domnul.

 

Preot Olivian SANDU

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...