spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăEditorialCine achită nota de plată

Cine achită nota de plată

Virgil COSMA
jurnalist

Cred că acordăm mult prea multă importanţă problemelor pe care grupul de infractori instalat în fruntea bucatelor le are cu justiţia. Cât încă mai suntem membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene şi ai NATO, cumva, nu-mi imaginez cum, la presiunile aliaţilor sau la intervenţia lor – financiară, diplomatică şi prin intermediul comisiilor CE, nu trebuie să ne imaginăm altceva – ţara va scăpa de ei. Mai grav este că în tot acest timp, în care se zvârcolesc ca şerpii în laţ tot schimbând comisii, procurori şi complete de judecată, fac praf bruma de economie naţională. Abia am scăpat din încercuirea FMI-BERD-BM, că măsurile copiate de pe aiurea, din economii care au cu totul alt specific decât al nostru, sunt implementate atât de prost şi cu găuri prin care să scape protejaţii regimului încât sunt pur şi simplu inaplicabile.
Exemplele sunt nenumărate şi ar trebui să râdem de minciunile lor cu gurile până la urechi dacă nu am şti că cinismul a ajuns la cote inimaginabile cu doi ani în urmă. Una „se aruncă” la popor şi cu totul altele sunt planurile ştiute de cei câţiva care au monopolizat veniturile ţării. Acum două zile, la presiunile asociaţiilor civice, Parlamentul a votat „cu sula-n coaste”, cum spunea tătuca lor, o lege de realizare cu fonduri europene a autostrăzii A8, esenţială pentru dezvoltarea întregii Moldove. În acelaşi timp, marioneta plimbată de colo-colo pe post de aşa zis premier negocia cu arabii o cu totul altă autostradă, pe ruta Tg. Neamţ-Siret, în regim de parteneriat public-privat (acela din care se pot dosi banii, nefiind supuşi controalelor UE), neprevăzută în niciun master plan european. Intenţiile sunt vizibile de la o poştă, nici vorbă de integrare, unire, rute comerciale intens circulate sau alte mofturi de acest gen ci „veniţi voi, arabii, cu banii şi vedem noi cum îi împărţim”.
Şi asta nu-i tot. Ce-au mai făcut? Guvernul propune realizarea tot în sistem PPP a şase spitale regionale, exact în ziua în care ministrul Rovana Plumb anunţă amânarea cu doi ani a realizării celor trei spitale care ar fi beneficiat de finanţare europeană. În România, consilierul Darius Vâlcov (adevăratul premier, cel condamnat în primă instanţă la opt ani de închisoare), premierul formal Dăncilă şi ministrul Rovana Plumb explicau că nu doresc finanţarea spitalelor regionale cu bani europeni din cauză că în acest sistem costul ar fi de 400 milioane euro per spital în timp ce ei (pricepuţii lor, adică) l-ar „scoate” la 140 milioane de euro, de la studii până la dotări. Cum însă atunci când minţi pe toate planurile este imposibil să nu te încurci, prezentarea guvernului anunţă un cost de 190 milioane dolari per unitate. Ceea ce înseamnă cu 25 milioane dolari, dacă faci conversia, mai scump decât explica Vâlcov. Ca să nu mai spun că în celebrul program „din scoarţă în scoarţă” era prevăzute opt spitale regionale. Cele de la Braşov şi Cluj au dispărut din pix, aşa peste noapte, taman în ziua în care ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, semna un ordin de ministru care stabilea structura unităţii de la poalele Tâmpei.
Pare hazliu, dar haloimăsul ăsta de minciuni, rezultat dintr-un amatorism de cea mai joasă speţă, nu poate să aibă decât un singur rezultat: prăbuşirea zgomotoasă a tot ceea ce a însemnat creştere economică, chiar dacă e mai mult pe consum decât pe exporturi, cu consecinţe iremediabile pentru populaţie. Banii li se termină rapid, după cum o dovedeşte viteza din ce în ce mai mare de împrumut pe pieţele interne şi externe, la dobânzi din ce în ce mai mari. O dovedeşte şi devalizarea recentă a companiilor de stat, pentru a doua oară în mai puţin de un an, cărora le-au luat din nou dividentele în avans, lăsându-le practic fără un leu pentru investiţii. O dovedesc şi măsurile de cârpeală repezită a salariului minim (diferenţiat, nu se ştie cât, cum şi când, fiindcă nu au dat şi norme de aplicare), de modificare a vârstei de pensionare (65 pentru femei, la cerere), de schimbare a ordinelor de ministru după cât de morocănos sună şeful dimineaţa.
Şi-n toată această devălmăşie de anunţuri halucinante, destabilizatoare şi care seamănă o profundă neîncredere populară în orice instituţie a statului, apare serafic şi economistul şef al Băncii Naţionale, Vasile Lazea, care spună că: „Rolul profesorilor, al media, va fi fundamental în a explica celor tineri că generaţia lor trebuie să trăiască în nişte constrângeri foarte mari. Ar trebui să discutăm despre managementul aşteptărilor, care înseamnă multe lucruri: înseamnă o întoarcere la religie, la lucrurile spirituale, de care lumea pare să fi uitat. E o bogăţie de lucruri în viaţa asta – altele decât achiziţia de bunuri materiale, de care lumea a uitat”. I-auzi, de colea! Ce interesant, că îndemnuri din astea, gen „vine apocalipsa economică, îndreptaţi-vă spre religie”, vin tocmai de la unii care se lăfăie în salarii de mii de euro. Nu au soluţii, deşi deţin toate pârghiile, în schimb au tupeul să ne îndemne să fim supuşi şi fericiţi, că altfel vor fi revoluţii şi războaie. Aştept de pe o zi pe alta să fim îndemnaţi să reînvăţăm să culegem urzici, melci, leurdă şi muşeţel. O fi ştiind Lazea ce ştie despre prăbuşirea economică, fiindcă informaţia este la ei, dar parcă am mai achitat de câteva ori nota asta de plată. Şi acum, tot noi?

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...