fourteen − 2 =

O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Ciprian MITOCEANU
scriitor

Cu chiu, cu vai, am păşit şi în 2019. Guvernanţii s-au apucat să facă bilanţul – unul fantezist, în care cu greu se pot regăsi realităţile pe care omul de rând e nevoit să le înfrunte zi de zi. Şi asta de aproape treizeci de ani încoace. Nici înainte nu s-a trăit prea grozav; chiar şi cei care au prins acele vremuri au tendinţa de a uita ce grozăvie a însemnat „Epoca de Aur”.
Însă nostalgicii ar trebui să zâmbească; cu fiecare zi ce trece suntem mai aproape de 1989. Doar că acum, chipurile, avem voie să spunem că e mai rău. Însă libertatea de exprimare are zilele numărate; are grijă statul paralel de asta. Evident, nu este vorba despre acel stat paralel care a băgat spaima în guvernanţi, ci de acel stat paralel creat de politicieni pentru a-şi proteja interesele şi afacerile oneroase cu bani de la buget. Asaltul asupra Justiţiei a dat roadele aşteptate; sfârşitul anului a adus suspendarea pedepselor pentru mai mulţi politicieni celebri din cauza completurilor formate din cinci judecători. Sincer, nu prea înţeleg cum stă treaba cu completurile astea şi de ce statul paralel are grijă mai mare de infractori decât de cetăţean şi bugetul statului, dar probabil juriştii paraleli ştiu mai bine.
Ca urmare a acestei „realizări”, procesele unor celebrităţi care au băgat mâinile până deasupra umerilor în banii statului se vor relua de la zero. Principalul beneficiar? Nimeni altul decât omul care nu vrea să iasă ca prostul din viaţă şi din funcţie, sforarul cu mustaţă. Totuşi, dacă sentinţele completurilor de cinci judecători nu sunt legale, n-ar fi normal să se reia de la zero şi acele procese care s-au finalizat cu achitarea inculpaţilor? Aşa ar fi firesc de vreme ce sentinţele nu mai sunt valabile, dar despre reluarea proceselor achitaţilor nu se pomeneşte nimic. Statul paralel şi-a făcut datoria în 2018 şi şi-o va face şi în 2019; din acest punct de vedere nu există nicio deosebire; doar o mică vacanţă la cumpăna dintre ani.
Practic, aceasta va fi una dintre priorităţile guvernanţilor în anul ce tocmai a început. Despre autostrăzi, despre spitale, şcoli, agricultură, industrie se va vorbi mult în acest an, în condiţiile în care vor avea loc alegerile parlamentare şi cele prezidenţiale, iar cele locale şi legislative urmează în 20-20 (vorba Vioricăi). Se va vorbi şi cam atât; la realizări în adevăratul sens al cuvântului nu ne putem aştepta.
Guvernul a decis majorarea salariului minim pe economie dar, paradoxal, această măsură se va reflecta pozitiv tot în buzunarele aleşilor. Asta deoarece legea prevede clar că indemnizaţiile parlamentarilor şi membrilor Guvernului se indexează de fiecare dată când creşte salariul minim – statul paralel şi-a băgat coada peste tot. Şi să nu creadă cineva că e vorba despre sume mici. Vorbim de creşteri de peste o mie şase sute de lei. Ministrul Finanţelor, Teodorovici, se apropie de două mii de lei creştere a indemnizaţiei ca urmare a creşterii salariului minim. Cu alte cuvinte, aleşii încasează mai bine de un salariu minim în plus la leafă. În condiţiile astea să tot măreşti salariul minim…
Desigur, niciun cuvânt despre faptul că măririle salariale vor fi înghiţite de inflaţie şi creşterea preţurilor. De la 1 ianuarie au intrat în vigoare taxe şi accize noi; cine a trecut cu maşina pe la benzinărie o ştie deja, prin urmare n-ar trebui să ne mire că sindicatele pregătesc mişcări de protest şi, având în vedere ce s-a întâmplat în ultima vreme prin Europa (şi să nu uităm nici evenimentele din 10 august) e posibil ca de data aceasta să nu mai fie vorba doar de acţiuni menite să demonstreze că sindicatele lucrează. Pur şi simplu românii s-au săturat să fie furaţi pe faţă pentru ca aleşii să-şi întreţină armata de amante şi rubedenii din banii publici.
Ne aşteaptă un an greu, unul în care România va trebui să gestioneze şi preşedinţia Europei. Desigur, nu ne putem aştepta la minuni de la clasa politică actuală aşa că, până la urmă, greul tot amărâţii îl vor duce. Ei vor trebui să suporte experimentele fără cap şi fără coadă făcute de guvernanţi în economie, ei vor plăti oalele sparte, dar şi ratele la împrumuturile externe. Care, deocamdată, se duc în măriri de pensii şi salarii.
Sincer, doresc un an mai bun. Dar nu… Speranţă nu există. Există, în schimb, o mulţime de semne care spun că binele pe care-l tot aşteptăm va sosi ca şi până acum. Adică pe hârtia citită de lideri la final de an.

se încarcă...

Apreciază calitatea articolului

13 VOTURI - MEDIE: 3,77
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...