7 − three =

O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Ciprian MITOCEANU

scriitor

 

Zilele acestea am fost invadat de aduceri aminte. Pe de o parte mi-au revenit în memorie „Hainele cele noi ale împăratului”, povestea lui Hans Christian Andersen, povestea care, în contextul actual, tinde să devină reprezentativă pentru adunătura politică ce-şi dispută ciolanul puterii. De asemenea, mi-am mai adus aminte şi despre „Titanic”, ecranizarea lui James Cameron din 1997.

Prezent la Iaşi, liderul PSD a avut parte de o primire cum nu şi-a imaginat că i se poate oferi tocmai în Moldova, regiunea care a votat constant cu PSD. Asta în ciuda faptului că Moldova a fost ocolită constant de investiţiile care i-ar fi putut sprijini dezvoltarea. S-a cam dus naibii toată mascarada…

Până acum Dragnea a pozat în liderul iubit de toată lumea, eroul care luptă pentru români şi România. Şi, în câteva reprize, i-a cam ieşit, însă mecanismul a început să scârţâie. După mitingul de proporţii de la Craiova, unde liderul PSD şi-a umflat artistic muşchii, a urmat episodul de la Dumbrăveni-Suceava, când un tânăr din mulţime i-a arătat, într-un singur cuvânt, care sunt marile realizări ale PSD pentru satele din România.

La Botoşani lucrurile au mers şi mai prost, Dragnea şi ai lui fiind huiduiţi de câteva zeci de protestatari. Faptul că Dragnea a ales să intre pe uşa din dos poate fi interpretat ca săpatul gropii pentru ceea ce l-a aşteptat la Iaşi. Omul a dovedit că nu are stofă de lider, ci mai degrabă de dictator şi oamenii au interpretat corect gestul şi s-au mobilizat să-l sancţioneze.

Pentru că tot mai mulţi oameni s-au săturat să laude hainele cele noi ale împăratului – să spunem aşa măreţelor realizări ale coaliţiei de la guvernare – şi au ales să-şi strige nemulţumirile. Iar Dragnea ştie prea bine cum stă treaba cu hainele, dar îi dă înainte. Îi dă înainte pentru că, spre deosebire de împăratul din poveste, liderul PSD trăieşte într-o lume în care, odată la patru ani, au loc alegeri.

Episodul de la Iaşi a fost şi o parodie a filmului „Titanic”. La asta m-a dus mintea când am văzut imaginile cu fanfara cântând în timp ce liderul suprem alerga la microbuzul care l-a salvat din valurile mulţimii venite să-i ureze de bine. Vaporul se scufundă, însă fanfara cântă. Şi coloana sonoră a fost cât se poate de inspirată. Dragnea o ştergea în graba mare, iar fanfara interpreta marşul de întâmpinare. Mai exact, vorbim despre „Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor”, cunoscut astăzi de mulţi dintre români drept „Marşul prezidenţial”. Se pare că unii au dorit să-l gâdile la orgoliu pe Liviu şi, după ce i s-a tot propus să candideze la preşedinţie, de ce să nu-i bage şi o dedicaţie muzicală?

Cum poţi cânta marşul de întâmpinare când omul fuge de-a dreptul? Când l-am văzut fugind, m-am gândit la J. Bruce Ismay, directorul de la White Star Line, cel care în filmul lui Cameron îl determină pe căpitan să mărească viteza vaporului (totuşi, nu există dovezi că aşa s-ar fi întâmplat). E memorabilă secvenţa când Ismay se strecoară într-o barcă de salvare, sub privirea siderată şi plină de reproş a marinarului care ştia foarte bine ce urmează să se întâmple cu majoritatea celor de pe Titanic. Cum rămâne cu „Salvaţi mai întâi femeile şi copiii”? Urmaşii lui Ismay au criticat imaginea făcută acestuia în film însă, în ceea ce-l priveşte pe Dragnea, acesta n-a jucat decât rolul împăratului dezbrăcat. El însuşi este cel care fuge spre microbuzul de salvare, nu îl interpretează nimeni.

Să ne aducem aminte că, din orchestra de pe Titanic, care a cântat până în ultima clipă, nu a supravieţuit nimeni. E bine de ştiut, în special de către cei care văd hainele împăratului chiar şi în condiţiile în care acesta e dezarmant de conştient cât este de gol. Pentru că dacă împăratul ar avea haine – adică niscaiva realizări din categoria „programul de guvernare” – nu i-ar mai fi silă să dea ochii cu cei care-l contestă.

Împăratul nu doar e dezbrăcat. E gol de-a dreptul. Şi pe dinafară, şi de dinăuntru. Realizările – hainele – cu care se mândreşte sunt pe hârtie; nici vorbă că o ducem mai bine. Omul nu mai are discurs electoral, ci doar critică afirmaţiile unor rivali politici. Nu am crezut până nu am văzut cu ochii mei că pe un pliant electoral primit de pensionari, cei de la PSD îi întreabă pe aceştia dacă sunt de acord cu impozitarea pârţurilor (chiar aşa scrie) de către cei de la USR-PLUS. Până la nivelul ăsta a coborât manipularea?

Cât priveşte comportamentul laş, acesta reprezintă goliciunea interioară. Nu e demn să închizi ochii când cel care ţi-a spus într-un cuvânt – Nimic! – care sunt realizările guvernării este bruscat de simpatizanţii PSD sub ochii tăi. Nu e nimic demn şi vertical să intri pe intrarea de serviciu la Casa Sindicatelor şi nici să fugi când ţi se cântă marşul de întâmpinare, urcând în microbuz înaintea doamnelor din suită.

Împăratul e gol; o ştie şi el, o ştiu mulţi alţii. Necazul e că mulţi se încăpăţânează să creadă în vorbe şi nu în ceea ce văd. Ajungi să te întrebi dacă nu cumva ei merită un astfel de împărat.

 

Apreciază calitatea articolului

9 VOTURI - MEDIE: 5,00
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Încarc...