11 − 9 =

A password will be e-mailed to you.

Marius Ilincaru
editor

Fondurile europene reprezintă marea problemă a aproape fiecărui guvern care a condus România în ultimii ani. Pe exerciţiul financiar anterior, care s-a încheiat formal în 2013, România a atras 80% din bani, şi asta doar datorită faptului că ni s-a permis să decontăm lucrări până în 2017. Situaţia este la fel de cruntă şi în exerciţiul financiar 2014-2020, care se apropie de final. Potrivit ministrului Fondurilor Europene, Roxana Mânzatu, la jumătatea anului rata de absorbţie totală a României se ridică la 30%, cu o finanţare totală din bani europeni de 9,25 miliarde de euro din alocarea totală de 31 miliarde de euro. Şi asta când mai avem la dispoziţie mai puţin de un an şi jumătate din actualul exerciţiu financiar, iar mare parte din banii atraşi sunt trecuţi în dreptul proiectelor fazate din exerciţiul financiar anterior.
În disperare de cauză, şi în lipsa altor soluţii, guvernanţii încearcă un truc, translatarea unor proiecte de infrastructură pe Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM). Aşa, zic ei, rezolvă două probleme. Prima, fac rost de bani la buget prin eliberarea sumelor alocate pentru diferitele lucrări de infrastructură şi, apoi, cresc şi gradul de absorbţie al fondurilor europene.
Dar, că există un mare „dar”, noi nu facem acum altceva decât ne furăm singuri căciula. Adică, încercăm să finanţăm cu bani europeni nişte modernizări amărâte de drumuri, în loc să folosim aceste fonduri pentru investiţiile reale de care ar fi avut nevoie ţara.
De exemplu, Corina Creţu, fostul comisar european al României, responsabil pentru Dezvoltarea Regională, în ultimul an, a tot explicat cum Comisia Europeană a dat României posibilitatea să deconteze, în cazul autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş, 85% din totalul investiţiei. Astfel, la un cost estimat de aproximativ nouă miliarde de euro, contribuţia României ar fi de 1,35 miliarde euro, în timp ce 7,65 de miliarde de euro ar veni de la UE. Dintr-un foc vorbim de aproape un sfert din banii europeni alocaţi României în acest exerciţiu bugetar sau de trei sferturi din cei alocaţi prin POIM. Doar acest proiect ar fi rezolvat în mare parte problemele legate de absorbţia fondurilor europene. Dar nu s-a vrut să se facă această autostradă. Se încearcă tot felul de scamatorii, dar numai ceea ce trebuie să se facă nu se face. Degeaba există un proiect de lege, degeaba există presiune publică, guvernanţii se încăpăţânează să nu o facă. Şi gata. O ţin langa cu parteneriatul public privat şi, mai nou, vor să o bage şi în CSAT, dar ceva concret nu face nimeni.
Revenind la problema translatării proiectelor de pe finanţarea naţională pe cea europeană, trebuie să vedem şi partea plină a paharului, iar aceasta este controlul european al banilor. Credeţi că va mai putea cineva să se joace cu aceşti bani, aşa cum se face acum cu fondurile europene? Cine mai riscă să primească o corecţie financiară? Credeţi că OLAF, Oficiul European Antifraudă, va mai permite repetarea unui caz TelDrum?
Eu zic că nu. Cine s-a fript cu ciorbă, suflă şi în iaurt. Iar proverbul ăsta a devenit cunoscut şi la Bruxelles. Aşa că, e foarte bine ca toate investiţiile în infrastructură din judeţ să fie translatate pe fonduri europene, chiar şi drumul spre Ştefăneşti, dacă se poate, să fie trecute pe finanţare europeană, numai să se dea drumul la licitaţie şi să se facă odată, pentru că timpul trece şi odată cu el ne trecem şi noi, fie că suntem oameni simpli sau politicieni, şi nu vom avea ce le lăsa moştenire nepoţilor, decât o ruină de ţară.

P.S. Mai trebuie spus că, la cum arată acum proiecţia viitorului exerciţiu financiar, România va avea la dispoziţie cu peste 40% mai puţine fonduri pentru infrastructura mare şi deci mai puţine posibilităţi de dezvoltare.

Apreciază calitatea articolului

22 VOTURI - MEDIE: 3,50
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Încarc...
se încarcă...