Justiţia trebuie să fie oarbă, cel puţin aşa stau lucrurile în teorie, însă în realitatea zdrobitoare de zi cu zi justiţia nu e doar oarbă, e de-a dreptul inconştientă, iar cel mai adesea preţul pentru indulgenţa judecătorilor e plătit tot de către cetăţeanul onest.
Zilele trecute, Judecătoria Brăila a admis cererea de eliberare condiţionată pentru asistentul medical Vasile Milcu, condamnat definitiv la opt ani de închisoare pentru că a violat mai multe paciente internate în unitatea medicală în care lucra. Practic, după vreo doi ani petrecuţi în spatele gratiilor, Milcu şi-a recăpătat libertatea. Asta în condiţiile în care individul a acţionat cu bună ştiinţă şi premeditare, ba chiar a asigurat o continuitate vecină cu macabrul faptelor sale. Pentru că Milcu îşi viola victimele după ce le administra somnifere fără vreo recomandare medicală – mai pe şleau, se juca şi de-a doctorul, nu doar de-a pângăritorul. Justiţia, oarbă de felul ei, i-a acordat clemenţă individului fără să ţină cont de faptul că victima care a semnalat grozăvia era minoră şi a fost siluită de nemernic în timp ce se recupera după o operaţie de apendicită. Fără doar şi poate, vorbim despre un ticălos fără pereche, dar ce putem spune despre Justiţie? Judecătoria Brăila este a doua instanţă care arată clemenţă fără margini faţă de asistentul violator.
La începutul săptămânii, subinspectorul Gheorghe Adrian Bărbulescu a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru şantaj. O dovadă clară de clemenţă pentru un individ care, la ordinul şefilor, a încercat să o intimideze pe jurnalista Emilia Şercan. Decizia instanţei nu este definitivă, dar să nu ne aşteptăm la minuni în viitor. Gheorghe Adrian Bărbulescu era angajat al Academiei de Poliţie şi a acţionat la comanda venită de la rectorul Adrian Iacob, secondat de către Petrică Mihail Marcoci, prorector. Anchetele Emiliei Şercan pe subiectul plagiatului din cadrul Academiei au deranjat suficient de tare încât şefii să ia măsuri radicale.
Deocamdată a fost condamnat numai Bărbulescu, şi încă la o pedeapsă simbolică, una care nu-l va afecta foarte mult. După ce se vor aşeza apele, e posibil ca Bărbulescu să deschidă proces şi să fie reangajat la Academia de unde a fost dat afară pentru a se păstra aparenţa unei corectitudini ce nu mai există de multă vreme. Despre Iacob şi Marcoci nu se aude încă nimic; ţapul ispăşitor a avut parte de un simulacru de sacrificiu menit să-l asigure pe cetăţean că autorităţile veghează la liniştea şi siguranţa lui.
De câtă siguranţă ne putem bucura, vedem la tot pasul. În spitale, dacă nu te omoară medicii, o fac infecţiile contra cărora se luptă cu arsenalul pus la dispoziţie de Condrea. Şi, dacă scapi cu viaţă şi după aceste încercări, ai toate şansele să fii batjocorit de către un individ a cărui datorie este tocmai să vegheze, după puterile şi calificarea lui, la sănătatea ta. Nu numai că nu se întâmplă aşa ceva, dar, când un asemenea monstru este descoperit, beneficiază de clemenţa justiţiei.
Corupţia din Poliţie a atins cote alarmante. Noul ministru de Interne a anunţat că e decis să facă ordine, dar e puţin probabil să poată eradica flagelul. Asta pentru că tentaculele corupţiei se găsesc peste tot, iar potlogarii din sistem ştiu că se pot baza pe clemenţa de-a dreptul inconştientă a Justiţiei din România. Un subinspector al Academiei de Poliţie, instituţie care are menirea de a instrui cadrele MAI în spiritul devotamentului şi corectitudinii, este acuzat de şantaj şi ameninţare. În loc să fie pedepsit exemplar, având ca circumstanţe agravante ocupaţia şi instituţia în care îşi desfăşura activitatea, Bărbulescu a primit o condamnare de tot râsul, genul de pedeapsă destinată unui puştan gelos după ce o ameninţă pe „iubi” pentru că i-a dat papucii. Despre faptul că a acţionat la comanda şefilor se vorbeşte tot mai puţin. Practic, din desfăşurarea procesului şi decizia instanţei de judecată reiese că numitul Bărbulescu a acţionat de capul lui. Individul a recunoscut pe repede înainte toate acuzaţiile şi a declarat că este de acord cu cuantumul pedepsei şi forma de executare a acesteia. Şi, de vreme ce a recunoscut tot înainte să fie luat la întrebări, de ce să se mai piardă timpul cu identificatul şi stârpitul răului de la rădăcină?
Clemenţă criminală pe toată linia. Justiţia trebuie să fie oarbă, nu proastă. Şi mai trebuie să demonstreze şi viziune, ori aşa ceva se pare că lipseşte cu desăvârşire. Aşa că nu trebuie să ne mire prea mult criminalitatea scăpată de sub control sau că Gheorghe Dincă le râde în nas anchetatorilor şi le tot spune că o să iasă basma curată. Ştie el ce ştie şi, mai ales, a căpătat convingerea că în România justiţia e o sperietoarea pe care n-o mai ia în seamă nimeni. Avem justiţie, doar că e mai oarbă decât e cazul. Şi mai e şi coruptă, clementă şi incapabilă de a conştientiza grozăvia deciziilor sale. Şi încă mai avem viitor în faţă…
