Grupuri de tineri și tinere însoțesc precum un alai oameni în toată firea care vor să devină edili. Poartă tricouri identice și împart pliante și vorbe trecătorilor, promit și înfierează tot ce nu s-a făcut și ar fi trebuit făcut. Evident, nu se întâmplă doar la noi, ci la fel este în toată țara. Seamănă cumva cu bandele de mascați ce umblă de Crăciun. În județul nostru, pentru cele puțin peste o mie de sinecuri botezate pompos: „consilier local”, sau chiar mai țanțoș: „consilier județean”, se bat de vreo şapte ori mai mulți candidați. Sunt foarte numeroși doritorii de astfel de slujbe plătite din banul public cu una până la două mii de lei, sau până la o zecime din leafa primarului, limită pe care toate consiliile locale au atins-o, pentru sacrificiul de a petrece o dată pe lună o oră în sala de ședințe a vreunei primării. La fel stau lucrurile și în cazul consilierilor județeni. Ca să ne facem o idee, anual consilierii locali și județeni ne costă cam trei milioane de euro.
Un consilier local sau județean mai beneficiază și de alte avantaje, printre care și cel de a intra la primar sau președintele de consiliu județean ori la funcționarii publici din subordinea instituțiilor și a cere să-i rezolve vreo problemă oricând dorește. Își poate angaja în sistemul public, cu prioritate, rubedeniile, pentru că așteaptă să fie servit. Totodată, se mai poate oploși în consiliile de administrație ale societăților comerciale și regiilor subordonate municipalității sau consiliului județean, de unde mai culege altă zeciuială din leafa directorului general. Și, până în urmă cu câteva mandate, își putea vinde votul celui care dădea mai mult, însă această chestiune s-a rezolvat aparent după interzicerea migrării acestora la un partid diferit de cel pe listele căruia a intrat.
Cu ce se alege comunitatea de pe urma consilierilor locali și județeni? Ei bine, cu absolut nimic decât cu banii cheltuiți aiurea pe indemnizațiile de ședință. Nu ajung decât foarte rar specialiști – deși ar trebui – în comisiile de specialitate în care se înscriu și, cel puțin în municipiul Botoșani, la fel ca în majoritatea covârșitoare a orașelor și comunelor din județ, consilierii locali sau județeni nu inițiază nici măcar proiecte de hotărâri prin care să facă viața mai bună celor care i-au ales. În realitate sunt niște brațe care se ridică mecanic, după cum le poruncește șeful de partid, iar dacă n-o fac, sunt dați afară, iar în loc este trimis următorul de pe listă, dornic să ciupească el arginții și să se înfrupte din ceea ce a devenit visul universal al românilor: bugetul.
Inutilitatea consilierilor locali este și mai evidentă în localități minuscule, care nu au vreo șansă să-și suporte propriile cheltuieli din bugetele pe care le colectează, iar primarii se duc cu mâna întinsă și capul plecat la bugetul de stat, pentru completare. În astfel de cazuri, de cele mai multe ori, sumele plătite pentru aparatul funcționăresc și pentru consilierii locali sunt cu mult mai mari decât eventualele investiții în infrastructura locală. La consiliul județean lucrurile stau cam la fel: din taxe și impozite proprii se adună sume minuscule, iar grosul vine de la stat, trecând prin veriga inutilă și foarte scumpă a funcționării setată politic a consiliului, pentru a ajunge în final la primarii membri de partid, alocați discreționar de președinte.
Este adevărat că democrația participativă presupune implicarea cetățenilor, prin reprezentanții lor – consilierii locali și județeni – în bunul mers al treburilor localității și județului, însă această cutumă nu mai este demult respectată, funcția respectivă fiind transformată într-una de mică ciupeală, ridiculizată de legea care lasă la discreția șefului local de partid soarta unui consilier. Desigur, consilierii sunt persoane foarte discrete și puțin cunoscute, un motiv fiind acela că ar trebui să dea socoteală alegătorilor, deși în cazul votului pseudo anonim, pe liste, așa ceva este cu neputință.
Mai logică ar fi prezența în consiliul local și în cel județean a doar câțiva consilieri, câte unul pentru fiecare partid care trece pragul electoral, reprezentând procentual partidele, în funcție de numărul de voturi obținute.
Probabil ar fi la fel de ineficient ca în prezent, dar măcar mult mai ieftin.
