spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăEditorialNu asta ați promis - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Nu asta ați promis – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Se vorbește din ce în ce mai des despre creșteri de taxe și impozite și e știut că, atunci când cei de la butoane vorbesc despre așa ceva, asta o să se întâmple. Evident, nu e din vina lor, ci a Europei. Europa ne impune reducerea deficitului bugetar, altfel nu ne miluiește cu fonduri. Și dacă Europa ne impune, ce putem noi face? Un discurs fatalist și mincinos, dar care încă mai funcționează. Cât anume? Având în vedere reacția poporului român, se pare că la infinit. O să se stingă soarele, dar pe meleagurile mioritice șmecheria încă o să funcționeze.

În coaliție se discută intens despre reducerea deficitului, dar nimeni nu propune soluția evidentă, și anume oprirea risipei banului public. Pensii bazate pe contributivitate, nu pe privilegii, vârstă rezonabilă de pensionare, desființarea instituțiilor inutile și reducerea aparatului bugetar. Este loc și de mai bine, dar ar fi un bun început. Însă, în loc de asta, în coaliție se vorbește despre majorarea TVA în sectorul Horeca, la cărți și chiar la alimente. Oficial, se vorbește despre creșterea TVA la produsele care conțin zahăr, dar s-avem iertare, ce produs procesat nu conține zahăr? Se are în vedere și creșterea taxelor pentru jocurile de noroc, majorarea accizelor la tutun și alcool, eliminarea excepțiilor din codul fiscal, pentru că nu e normal ca unii să beneficieze de asigurări de sănătate și concedii și să nu plătească pentru așa ceva. Da, nu e normal, așa cum nu e normal ce fac politicienii.

S-avem iertare, dar atunci când sunt în campanie electorală – nu mai e mult și începe nebunia – cei care jinduiesc la voturile românilor vorbesc numai despre relaxare fiscală, despre măsuri menite să sprijine mediul de afaceri și care să îmbunătățească nivelul de trai al populației. Însă odată ajunși la butoane schimbă discursul de zici că nu ei au fost cei care promiteau marea cu sarea, dar nu-s în stare să ofere nici măcar nisipul. Nu sunt bani la buget, trebuie să mărim taxele, trebuie să majorăm accizele, trebuie să facem ceva că intră țara în criză. Desigur, nu e vina lor… O vreme a ținut figura cu „greaua moștenire”; n-am știu că ăștia care au fost înaintea noastră au golit visteria țării, trebuie să facem cumva să o umplem la loc. De ceva ani, de când liberalii fac rocadă cu pesediștii sau chiar fac cârdășie pe față, cam greu de înghițit gălușca cu „greaua moștenire”, așa că a fost inventată  o scuză mai serioasă. Europa ne impune, Europa ne obligă… Europa e rădăcina tuturor relelor, prin urmare curentul antieuropean are o explicație ce se mulează de minune pe educația precară, dar și triumfalistă a românului care se știe buricul pământului, de asta vrea Oculta să distrugă sărmanul popor.

Totul ar fi mult mai simplu dacă românii n-ar mai înghiți gogoșile politicienilor și le-ar cere să pună în faptă ce au promis în campanie. Nu poți trece de la vorbă la faptă? Nu candida, lasă loc altuia mai destoinic. Și n-ar fi rău dacă Justiția și-ar face treaba. Nu de alta, dar în Codul penal există infracțiunea de înșelăciune. Și înșelăciune e atunci când promiți ceva și nu te ții de cuvânt, dar îți primești răsplata în avans. Dacă analizăm viața politică din România prin această optică, toți politicienii ar trebui judecați pentru înșelăciune. Dacă… De ce i-ar judeca cineva pentru promisiuni deșarte, cât timp nu sunt judecați pentru furt și delapidare, pentru nepotism, abuz de putere și multe altele?

Ați promis spitale regionale? Asta vrem să vedem, nu scuze. Ați promis autostrăzi? Pe așa ceva trebuie să circulăm. Ați promis relaxare fiscală? Relaxare fiscală nu înseamnă noi taxe și uniformizarea TVA, așa cum aveți de gând. Promiteți una și faceți alta, mințiți de îngheață apele și aveți nesimțirea ca, după patru ani, să reveniți pentru a fi votați din nou, pentru că de data asta „chiar” o să faceți ceea ce ați promis. Și măcar dacă ați face ceva cu banii pe care-i jupuiți de pe noi, dar cât timp tot ceea ce plătim noi ajunge în buzunarele voastre… Iar așa ceva nu a promis nimeni niciodată.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...