spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăEditorialDeclarația angajament a devenit declarație de interes - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Declarația angajament a devenit declarație de interes – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Comunismul de sorginte ceaușistă n-a murit, doar și-a tras un pic sufletul și revine cu forțe proaspete. În editorialul precedent am amintit de secretomanie, astăzi e vorba de declarația angajament. Chiar dacă încă nu aveam buletin atunci când Iliescu a devenit noul Ceaușescu, știu cum stă treaba cu declarația angajament. Din când în când mai semnam câte așa ceva pe la școală. Ne angajam să realizăm Planul Economic – ăia care plâng după Ceaușescu, dar nu știu ce e Planul Economic n-au decât să emigreze în Coreea; știți voi care -, să nu distrugem bunurile școlii, să păstrăm ordinea… Dacă mai trăia minunea bâlbâită de la Scornicești aș fi semnat, cu siguranță, și alte declarații angajament. Realizarea planului și depășirea acestuia, vigilență la locul de muncă și multe altele.

N-am semnat atunci, dar se pare că voi semna acum. Nu de alta, dar așa se vor rezolva toate problemele învățământului. Da, sunt sigur de asta. Pentru că în momentul de față cea mai mare grijă a Ministerului Educației este declarația de interes, o veritabilă declarație angajament de pe vremuri. Atunci când nu-ți respectai angajamentul, erai scos în fața clasei sau a școlii și făcut în fel și chip. Cum ți-ai permis, tovarășe pionier, să nu respecți angajamentul față de Organizația de Pionieri și de Partid? Declarația îți era fluturată sub nas, să vadă toată lumea ce caracter lipsit de cuvânt ești. Nu știu ce pățeau adulții care își încălcau angajamentul, dar suntem pe cale să aflăm. Profesorii care nu completează declarația de interes riscă sancțiuni. Normal, prima grijă a ministerului e să fiscalizeze meditațiile, nu să adapteze programa școlară la nevoile și posibilitățile elevului. Ne lăudăm că „la noi” se face carte, nu ca în Germania sau Italia, unde copii românilor fugiți de bine din țară constată că în clasa a VII-a se predă materia pe care ei au tocit-o în clasa a V-a. Programele școlare sunt prea încărcate; la majoritatea disciplinelor profesorii trebuie să predea în fiecare oră, manualele sunt realizate de indivizi care n-au predat o singură oră. Predarea individualizată, adaptată la nivelul fiecărui elev, există doar în teorie; nu ai timpul fizic necesar să faci așa ceva. Cu alte cuvinte, ministerul a creat toate condițiile pentru ca industria meditațiilor să înflorească, iar acum l-a scos pe Ceaușescu de la naftalină să rezolve în manieră proprie ce e de rezolvat.

De fapt, marea problemă a ministerului nu e dezastrul creat de „vizionarii” care au reformat sistemul, ci fiscalizarea meditațiilor. Acolo e, de fapt, adevărata durere. Paralele statului… Iar declarația de interes nu e decât o șmecherie prin care statul vrea să agraveze situația celor prinși cu musca pe căciulă. Uite, tovarășe… domnule, ce ai declarat. Că nu faci meditații și, când colo, tu ți-ai tras șase case. Pe lângă dosarul de evaziune fiscală îți mai facem unul și pentru fals în declarații, eventual și unul pentru șantaj, că ai meditat elevii de la clasa la care predai. Geniile care au moșit legislația asta nu au luat în calcul situația unui elev de la țară, care n-are acces decât la profesorul de la clasă. Elev pe care părinții vor să-l dea la meditații nu neapărat pentru că vor ei sau îi obligă profesorul, ci pentru că îi forțează sistemul. Dar legea nu dă voie, așa că dragi părinți, meditați-vă odrasla în alt sat, eventual în alt județ, să nu fie probleme legale. Pentru genii, România se termină undeva dincolo de centrul Bucureștiului, nici măcar la mahalalele capitalei.

E umilitor să fii obligat să semnezi declarații angajament la atâția ani după ce Ceaușescu a simplificat peisajul politic, mai ales când nu faci meditații. Ești tratat din start ca un virtual infractor, nici vorbă de „nevinovat până la proba contrarie”. Dimpotrivă, ești considerat doar un evazionist încă neprins. Evident, ceaușismul nu e complet fără acel responsabil la nivel de școală, căruia îi revine și sarcina de a verifica dacă declarațiile corespund realității. Ceaușescu, unde ești, taică, să vezi cum arată democrația? Prin lege, profesorii sunt obligați să-i dea în gât pe cei care fac meditații și nu declară la fisc. Pariu că nu mai e mult până o să apară acele sesizări semnate „un grup de tovarăși”?

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
15.3 ° C
17.6 °
15 °
59 %
2.7kmh
66 %
Dum
14 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...