thirteen + fourteen =

A password will be e-mailed to you.

La doar 18 ani, Tabita Maftei, canotoarea botoşăneană desemnată să fie portdrapelul României la JOT, este deja un nume consacrat în sportul pe apă

 

– Aţi fost desemnată portdrapelul României la Jocurile Olimpice ale Tineretului, de la Buenos Aires. Cum aţi primit această veste?
– Pentru mine este o mare onoare să înalţ drapelul peste hotare. Când am fost desemnată să fiu portdrapelul României la Jocurile Olimpice ale Tineretului eram la antrenamente şi mă pregăteam pentru concurs. Antrenorii nu mi-au spus nimic şi m-au lăsat să aflu măreaţa veste din mass-media, mai exact de pe Internet. Am fost plăcut surprinsă să fiu desemnată portdrapelul României şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta.
– Aţi avut un an de excepţie, aur la Mondiale în proba de simplu, argint la Europene în barca de două rame cu Alina Baleţchi. Care este secretul?
– Secretul meu personal este: sacrificiu, muncă şi în mod special încrederea în Dumnezeu. Fără aceste trei „ingrediente” nu aş fi ajuns la aceste performanţe.
– Care sunt obiectivele următoare?
– Obiectivul meu principal este să reprezint România la cele mai importante competiţii internaţionale şi să înalţ drapelul pe cea mai înaltă treptă a podiumului mondial.

– Ce vă propuneţi pentru JOT?
– Vom merge în Argentina doar cu gândul la victorie. Vom da totul pentru a obţine un rezultat care să răsplătească încrederea pusă în noi. Nu va fi o competiţie uşoară, dar împreună cu Alina, promit să dăm totul pentru a obţine o clasare cât mai bună.
– Cu Alina Baleţchi faceţi o echipă foarte bună. Credeţi că veţi putea intra în cărţi şi pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo?
– Într-adevăr suntem o echipă unită, iar pentru viitor ne lăsăm destinul în mâna lui Dumnezeu. Jocurile Olimpice sunt ţelul suprem pentru orice sportiv. Şi noi ne dorim să ajungem la competiţia care reuneşte cei mai buni sportivi ai lumii.
– Care este proba dumneavoastră preferată?
– Nu există o probă preferată, pentru mine canotajul este unic din toate punctele de vedere.
– Cum aţi ajuns să faci canotaj de performanţă?
– Am fost selecţionată de către antrenorii de la Clubul Sportiv Botoşani, Iulia şi George Bulie. Aveam 14 ani şi jumătate când au venit la şcoală şi mi-au povestit despre canotaj. Cu greu am reuşit să-i conving pe părinţi să merg pe acest drum. De fapt sora mea, mătuşile mele şi doamna antrenoare au fost cei care au reuşit să convingă. Până la urmă s-a dovedit că nu a fost o decizie greşită.
– Care este relaţia dumneavoastră cu antrenoarea Iulia Bulie?
– Iulia şi George Bulie m-au călăuzit în lumea sportului. Nu am cuvinte să mă exprim, deoarece relaţia noastră nu este doar una profesională, de mici am fost îndrumaţi să fim uniţi, drept urmare am construit o mică familie.
– Dacă ar fi să o luaţi de la capăt, tot pe drumul sportului de performanţă aţi porni?
– Nu aş avea nicio ezitare să mă apuc de sport, pentru că în canotaj am descoperit multe principii după care mă ghidez în viaţă şi am învăţat să lupt pentru obiectivele mele. Sportul este cel care mă defineşte ca om.
– Proveniţi dintr-o familie cu mai mulţi copii. Fraţii dumneavoastră practică sport de performanţă?
– Chiar dacă suntem fraţi, fiecare a avut câte o direcţie diferită, dar neprevăzutul s-a întâmplat şi fratele meu Emanuel Maftei a fost selecţionat la canotaj. El este cârmaci.
– Ce sfat le-aţi da copiilor şi tinerilor care în ziua de astăzi stau mai mult în faţa calculatorului decât pe arenele sportive?
– Cel mai bun sfat este conectarea cu lumea reală, deoarece temelia vieţii se construieşte de la o vârstă fragedă cu ajutorul activităţilor şi jocurilor creative. Eu îmi amintesc cu drag de acele momente din familie şi între monitorul calculatorului şi o seară de jocuri în familie aş alege fără ezitare să mă distrez ca un copil.
Dar micilor performeri?
Micilor sportivi le spun că performanţa necesită tărie de caracter şi multă, multă muncă, dar, până la urmă, acest sacrificiu se merită.
– Cât de mari sunt sacrificiile pe care le-aţi făcut pentru a ajunge la acest nivel?
– Vă pot mărturisi că pentru mine cuvântul „sacrificiu” este unul familiar, performanţa a început cu sacrificiul uriaş, acela de a pleca de acasă la 14 ani şi jumătate, iar celelalte au venit de la sine, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am depăşit fiecare moment.
– Nu e greu la 18 ani să renunţaţi la micile bucurii ale tinereţii (cluburi, terase, întâlniri cu prietenii)?

– Până la 18 ani am înţeles că în tot ce fac trebuie să mă gândesc dacă mă va ajuta pe viitor sau mă va dărâma. Şi dacă nu eram în sport, sigur căutam să îmi valorific timpul în aşa fel încât să fiu o binecuvântare pentru cei din jurul meu. Nu merg la cluburi, pentru că nu sunt bucuria mea, ies cu prietenii mei, dar nu foarte des, fiindcă prietenia noastră nu e legată doar de aceste aspecte. Uneori tind să cred că a sta în cantonament e mai dur decât un antrenament ratat, însă faptul că suntem uniţi ca prieteni şi colegi nu ne face să simţim din plin acest lucru, ci ne unim forţele, ne încurajăm, râdem, plângem şi mergem mai departe. Oriunde ne-am afla, oricât de greu ar fi, dacă vom analiza bine situaţia vom găsi avantaje însoţite de dezavantaje. Depinde de ce căutam, fiindcă în nici un domeniu nu ar fi succes fără luptă.
– Câte medalii aţi cucerit până în prezent?
– Foarte multe. Printre acestea sunt două medalii de aur la Campionatele Mondiale de juniori (Trakai – Lituania 2017 şi Račice – Cehia 2018), o medalie de aur la Campionatul European de juniori (Krefeld – Germania 2017) şi una de argint la Campionatul European de juniori (Glasgow – Scoţia 2018). La acestea se adaugă numeroase medalii obţinute la campionatele balcanice şi naţionale.
– Pe care o consideraţi ca fiind cea mai importantă?
– Fiecare medalie îşi are povestea ei, dar cea mai specială este cea obţinută în proba de simplu la Mondialul de juniori de la Račice din luna august. Atunci am întâmpinat multe obstacole, dar la urmă, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ieşit învingătoare! Proba în care trebuia să particip era cea de dublu rame fără cârmaci, alături de Alina (n.r. – Alina Baleţchi), dar ea s-a accidentat cu două săptămâni înainte de competiţie. Atunci, împreună cu antrenorii, am decis să trag în proba de simplu pentru a nu dezbina alte bărci, mai ales că eram în preajma concursului. Apoi, la Campionat, în calificări şi sferturi am mers bine, nu şi în semifinală când au fost valuri şi nu m-am putut exprima la adevărata mea valoare. Eram cât pe ce să ratez finala. Calificându-mă cu ultimul timp în finală, am concurat pe un culoar dezavantajat, dar antrenoare Iulia Bulie a găsit elementul pozitiv şi mi-a spus că voi avea toate concurentele în partea dreapta şi că voi reuşi să le domin.

– Unde vă vedeţi peste zece ani?
– Lupt pentru realizarea voii lui Dumnezeu în viaţa mea. Nu ştiu unde voi fi, dar sper că tot în sportul de performanţă, pentru că el este parte integrată din viaţa mea.
– De-a lungul anilor, „Generaţia de Aur” a canotajului românesc s-a plâns de condiţiile de pregătire pe care le avea. Acum aveţi tot ceea ce vă trebuie pentru a face performanţă?

Din acest punct de vedere aş afirma faptul că există lipsuri, dar nimic nu ne împiedică în lupta pentru înaltă performanţă. Cum au reuşit ele să scrie istorie în acest sport sunt convinsă că putem şi noi, iar rezultatele din acest an de la întrecerile de juniori şi tineret demonstrează acest lucru.
– Care dintre membrele „Generaţiei de Aur” a canotajului românesc vă este model?
De la fiecare membru am încercat să iau din calităţi.
– Elisabeta Lipă a avut numai cuvinte de laudă la adresa dumneavoastră după medalia de aur de la Mondialele de juniori. Credeţi că puteţi să-i fiţi „moştenitoare”, să deveniţi canotoarea secolului XXI? – Nu am cum să dau un verdict cu privire la viitor, deoarece viaţa mea se află în mâna lui Dumnezeu, dar sper să las şi eu o dâră pe apă şi dacă se poate să fie cât mai însemnată.

Apreciază calitatea articolului

3 VOTURI - MEDIE: 5,00
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Încarc...