20 + 19 =

A password will be e-mailed to you.

Tinerii artişti botoşăneni Andrei şi Diana Simona Alupoaie spun că în România e un paradox, pentru că cei cu bani nu iubesc arta, iar cei care înţeleg arta nu au bani.

Reporter: – Ne spuneţi câteva cuvinte despre voi?

Andrei: – M-am născut în localitatea Siret, iar în clasa a XII-a m-am transferat de la Colegiul Tehnic din Siret la Colegiul de Artă din Suceava. A fost o decizie pe ultima sută de metri pentru că, având talent la desen, am participat la o şcoală de vară şi am văzut că, înconjurat de cei care fac acelaşi lucru, este altceva. Am urmat apoi Facultatea de Arte Vizuale şi Design, din Iaşi, din cadrul Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu”. Apoi am făcut masterul la aceeaşi facultate, parcurgând un an universitar la Verona, printr-o bursă Erasmus.

Diana: – Botoşăneancă, am venit la Liceul de Artă din clasa a V-a, dar încă din clasa I au observat profesorii mei că aveam înclinaţii artistice. Reproduceam aspecte din realitate cu un oarecare talent impresionant pentru un copil. Am intrat la facultate cu 10, la artă murală şi am studiat toate tehnicile posibile pe această latură. După care am trecut la ceramică, pentru că eu consider că dacă eşti artist trebuie să treci prin toate tehnicile pentru a fi un artist complet. M-am transferat la grafică, iar licenţa mi-am dat-o în acest domeniu, realizând o carte-obiect cu ilustraţii de mari dimensiuni, terminând licenţa cu 10. A urmat masterul pe artă murală, dar cu specializare pe ceramică, lucrarea de final fiind un mix de tehnici.

– Când aţi descoperit ceramica?

D.: – Lucrez în lut de la 12 ani, însă ce presupune ceramica şi partea artistică a acestui domeniu am descoperit în primul an de facultate, când am intrat în atelierul de ceramică al facultăţii şi am fost de-a dreptul impresionată de libertatea pe care ţi-o poate oferi această modalitate de lucru, dar şi de surpriza experimentului cromatic în ce priveşte fuzionarea glazurilor la diferite temperaturi.

A.: – Participarea la Olimpiada din clasa a XII-a mi-a adus o menţiune care mi-a permis să intru la facultate la Secţia Ceramică fără probă de admitere. Abia acolo am învăţat ce înseamnă ceramica. Pentru că până atunci ştiam doar de „oale şi ulcele”.

– Şi aţi început să lucraţi cu acele cordoane de ceramică. Explicaţi-ne, vă rog.

A.: – Da. Cordoane le numesc. Am aflat ulterior că este o tehnică foarte veche, apărută dinaintea roţii olarului (aprox. 6.400 î.Hr.). Mai sunt şi alţi artişti care folosesc această tehnică. La olimpiadă le-am folosit prima dată. Le-am reluat ca tehnică în anul I, când a fost o aventură efectiv, pentru că nu ştiam exact unde voiam să ajung şi a fost şi o luptă cu gravitaţia şi cu echilibrul volumelor în spaţiu. A ieşit la final destul de bine. Lucrarea se cheamă „Venus”.

– Şi aţi continuat să lucraţi pe această tehnică?

A: – Sigur că da. Cred ca e ceva din spiritul meu, din modul meu de a fi. Ca să fiu sincer, cred că e o taină pe care o voi descoperi pe parcursul vieţii. M-a atras modul acesta de lucru, pentru că îţi dă un control asupra formei. Am răbdarea s-o construiesc şi în acelaşi timp îmi permite să merg pe orice direcţie cu forma. Trebuie multă concentrare. E o provocare să le aşezi în aşa fel încât să iasă şi ceva armonios, să fie şi împotriva gravitaţiei şi să se îmbine foarte bine cu mesajul pe care vreau să-l transmit.

– Ce fel de mesaje?

A: – Încă din facultate încerc să transmit prin lucrări că nu există doar fizic, ci există şi spirit, metafizic, lucrul nepalpabil. Încerc să văd cum pot transmite unui alt om ceva ce şi el poate ştie, faptul că există şi altceva în afară de tot ce e material.

– Pentru botoşăneni aţi intrat în atenţia publică în momentul în care aţi realizat bustul colonelului Tomoroveanu. Cum aţi fost aleşi ca autori ai lucrării inaugurate de Centenar?

A: – A venit cineva la liceu şi a vorbit cu soţia mea întâi, apoi cu amândoi, după care am făcut documentaţia şi ne-am apucat de lucru. Am lucrat împreună.

– A fost prima lucrare pentru exterior.

A: – Da. Am mai realizat sculpturi în Italia, în timpul masterului de la Verona. Am lucrat în piatră, în marmură, am transpus în beton, am mers pe mai multe variante, am reluat şi ceramica.

D: – Dar nu pe partea convenţională a lor. Pe partea artistică ai mers.

A: – Da. Fiecare tehnică îţi ia foarte mult timp, îţi trebuie ani de zile. Soţia mea mai degrabă le-a aprofundat şi le-a exersat.

– De cât timp vă cunoaşteţi?

A: – De cinci ani. De patru ani suntem căsătoriţi. Avem până acum două proiecte la care am lucrat împreună, colonelul Tomoroveanu din Botoşani şi generalul Iacob Zadik din Siret, ambele realizate cu ocazia Centenarului.

– În presă nu s-a spus nimic despre Diana…

A: – Din păcate, este foarte des întâlnită mentalitatea potrivit căreia femeia este cea care trebuie să aibă grijă de bucătărie şi copii.

D: – Noi lucrăm foarte bine împreună, însă aprecierile fac ce fac şi se canalizează doar către el. La bustul de la Siret am avut o implicare foarte mare, am lucrat la toate etapele, mai ales în zona de portret, pentru ca la final să auzim doar „Mulţumiri sculptorului Andrei Alupoaie, care a fost ajutat de soţia sa”.

– Actul artistic este prin excelenţă unul personal. Cum îmbinaţi asta cu lucrul în doi?

A: – E o fuziune la care lucrăm permanent. Ne completăm pentru că acolo unde nu vede unul, vede celălalt.

D: – El n-a fost atât de pasionat de portret pe cât am fost eu, iar unde erau minusurile lui, apăreau plusurile mele şi invers. Eu sunt ceva mai tehnică, iar el e mai axat pe formă. Eu observ mai mult forma, proporţiile, tehnica, corectitudinea anatomică, şi aşa apar sugestiile, părerile.

A: – La un moment dat ochiul oboseşte. În plus, există momente când te poţi bloca. Am trăit un astfel de moment, iar ea m-a scos din impas.

D: – Are tendinţa de a pierde noţiunea timpului, iar eu sunt mai organizată. Cred că ne completăm unul pe altul şi avem de învăţat unul de la celălalt, aspect ce ne ajută în evoluţia noastră ca artişti.

A: – Da. E o fuziune ce se vede şi mai bine în lucrarea de la Siret. Se vede cu ochiul liber că am colaborat şi mai bine. Am înţeles şi am acceptat să lucrăm împreună. Am avut momente de aroganţă exact când nu ar fi trebuit şi atunci am greşit. Dar când am reuşit să trec peste toate acestea, lucrurile au mers de la sine.

– Cum relaţionaţi cu timpul, în momentul în care vă apucaţi de lucru? Reuşiţi să-l controlaţi sau e invers?

A.:- Recunosc că la primul bust, termenul asumat din start, adică de 40 de zile, a fost prea scurt. Şi pentru lucrarea din Siret a fost scurt, ceva mai puţin de o lună. Am intrat în criză de timp şi m-am blocat la un moment dat. Aşa am descoperit că e cel mai bine să lucrăm împreună şi nu pe rând. Însă pentru lucrările personale, la care lucrăm pe îndelete, timpul necesar creşte şi până la trei-patru luni. Se poate ca,după o primă fază, la câteva luni revii la lucrare şi asta poate dura şi un an până să ajungă la varianta finală.

– Să vorbim şi despre partea materială. Poate un artist în România să trăiască în urma muncii sale?

D: – Da. Dar trebuie să-şi asume faptul că nu va mai avea timp la fel de mult pentru lucrările personale. Comenzi, familie, copil, şcoală, lucrări personale… Ceva trebuie să sacrifici. Mai e timp şi pentru lucrările tale, dar mai puţin. Deci poţi trăi ca artist, dar e de preferat să ai totuşi şi un salariu. Ca profesori reuşim şi acest lucru.

A: – Trebuie să faci şi ceva vandabil. Ca artist,am avut parte şi de momente de dezamăgire.

D: – Pentru că mulţi oameni, mai ales românii, consideră că talentul nu trebuie recompensat separat de materiale şi manoperă. Ceva nu funcţionează în consumul de artă din România. Cel care are bani nu alege să investească în artă, nu înţelege ideea şi invers, cel care înţelege arta nu are bani.

– Cine asigură interfaţa dintre consumatorii de artă şi artişti în România?

A.: – Practic nu prea poţi intra în contact cu oamenii care pot aprecia lucrările tale, nu poţi ajunge la ei uşor. Unii nu au timp să intre în galerii, alţii cumpără doar lucrări de la artişti care sunt recomandaţi de oameni cu influenţă în domeniu.

D.: – Artişti care se premiază doar între ei, se promovează doar pe ei, iar tu ca tânăr nu ai acces pentru că nu cunoşti pe X sau pe Z. E o problemă a ţării noastre în multe alte domenii. Vom căuta şi alte căi de promovare, vom încerca să facem mai mult pe această direcţie.

– Cum e în exterior?

A: – E o altă deschidere. Dar au o percepţie greşită despre români.

– Şi cum de nu aţi rămas acolo?

A: – Păi a fost şi dorul de casă, dar şi faptul că nu era nimic concret pe linia asta. Nu aveam nici o garanţie că voi reuşi să mă realizez. Că voi avea timp pentru a crea, că voi avea spaţiu şi toate cele necesare. Simţeam că nu e ţara mea. Ceva lipsea.

– Partea pozitivă este şi că noile generaţii de artişti vă au aproape şi puteţi să împărţiţi cu ei tot ceea ce ştiţi. Cum îi simţiţi?

D: – Noile generaţii sunt foarte ok. Ce mă deranjează la ei este că nu ştiu să-şi exprime singuri opiniile. Nu citesc suficient, nu au puncte de vedere, merg după val. Nu-i simţi cum se autoconstruiesc ca oameni solizi în societate. Sunt spicuiţi: „hai să facem cumva să terminăm şi să mergem mai departe”. Dar asta e societatea în care trăiesc. Din păcate  resimt efectele societăţii: preocupaţi în primul rând să trăiască mai bine decât ai lor.

A: – Îmi place foarte mult să predau. Nu ştiam că îmi va plăcea aşa mult. Am descoperit pe parcurs. Arta îţi permite să vorbeşti cu ei despre mult mai multe lucruri.

D: – Despre misiunea artistului de a transmite şi de a educa publicul spre a vedea realitatea cu alţi ochi. Arta ar trebui să aibă un concept bine definit.

– Ce planuri de viitor v-aţi făcut?

D: – În căutările mele din ultima perioadă se regăseşte în principal firescul vieţii, pe care noi îl uităm de foarte multe ori. Mi se pare că uităm valorile noastre de totdeauna:  naşterea, moartea, familia, sufletul pereche. Ciclul vieţii presupune societatea, echilibrul, căutările, sunt teme pe care m-am axat în ultimele mele lucrări. Şi în ceramică şi în pictură.

A: – Personal, voi încerca să vin cu un mesaj şi mai clar şi mai bine conturat. Îmi doresc o maturizare a parcursului artistic.

 

 

 

Apreciază calitatea articolului

19 VOTURI - MEDIE: 4,58
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Încarc...