Liceul de artă organizează o nouă expoziţie „Mărţişorul la români”, la care se sunt aşteptate lucrări din mai multe judeţe.
Muzeul Judeţean va găzdui cea de a XI-a ediţie a expoziţiei „Mărţişorul la români”, organizată de Liceul de Artă „Ştefan Luchian”. Lucrările, felicitări şi mărţişoare realizate de copii cu vârste cuprinse între patru şi 10 ani de la şcoli din mai multe judeţe ale ţării, vor putea fi admirate în perioada 1-8 martie.
„Primăvara este aşteptată cu mult drag de copii, pentru că aduce cu ea şi sărbătoarea Mărţişorului. De aceea, această veche tradiţie populară este o bună ocazie pentru ei de a-şi pune în valoare creativitatea, care nu cunoaşte limite şi se regăseşte în felicitările şi mărţişoarele în care pun de fiecare dată câte o picătură din sufletul lor pur”, a declarat Lenuţa Musteaţă, unul dintre organizatorii concursului „Mărţişorul la români”.
„Ţin să le felicit pe colegele mele Lenuţa Musteaţă, Nadia Ferariu şi Monica Buză, care organizează o nouă ediţie a expoziţiei «Mărţişorul la români». Această activitate ţine vie una dintre cele mai frumoase tradiţii populare româneşti”, a spus Beatrice Păpădie, directorul Liceului de Artă.
Anul trecut, expoziţia a reunit aproximativ 650 de lucrări făcute de copii de la şcoli din 17 judeţe ale ţării.
Prilej pentru promovarea Liceului de Artă
Expoziţia „Mărţişorul la români” este şi un bun prilej pentru copiii care trebuie să urmeze cursurile primare de a se familiariza cu activităţile de la Liceul de Artă „Ştefan Luchian”. În anul şcolar 2018-2019, această unitate liceală va avea două clase pregătitoare. În ciclul primar, elevii vor încerca să desluşească tainele pianului sau ale viorii, urmând ca la gimnaziu să opteze fie pentru arte plastice, fie pentru muzică.
– Virginia CONSTANTINIU