duminică, iunie 16, 2024
AcasăLocalPrichindei, la sfat cu pompierii. Salvatorii au ajuns la o grădiniță din...

Prichindei, la sfat cu pompierii. Salvatorii au ajuns la o grădiniță din municipiu

„Pompierii sunt curajoși!”, „Lor nu le este frică nici de foc, nici de înălțime!”, „Pompierii salvează oamenii și animalele!” – sunt lucrurile pe care le-au spus, astăzi, preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 23 din municipiul Botoșani, care s-au întâlnit cu salvatorii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani.

Aceștia, le-au vorbit, pe înțelesul lor, despre cum trebuie să se comporte pentru a fi în siguranță acasă, la grădiniță, pe stradă sau în grupul de prieteni. I-au învățat cum să reacționeze în cazul producerii unui incendiu sau cutremur.

Și pentru ca activitatea să fie interactivă, s-a organizat și un concurs cu tematică de protecție civilă și prevenire a incendiilor. Mulți dintre preșcolari au demonstrat că dețin foarte multe cunoștințe despre prevenirea incendiilor, dar toți au răspuns corect la întrebări, dovadă că au fost foarte atenți la lecția de siguranță. Efortul lor a fost răsplătit cu câte o diplomă, care le-a fost oferită de Pompierul Sam.

În curtea grădiniței, au avut ocazia să vadă una dintre autospecialele folosite în misiunile operative și au aflat cum se folosește fiecare accesoriu, în parte. Pe rând, copiii au testat presiunea furtunelor ca și când ar fi stins un incendiu.

De asemenea, persoanele responsabile la nivelul grădiniței au fost instruite cu privire la măsurile ce trebuie adoptate în cazul unei situații de urgență reale, astfel încât preșcolarii și cadrele didactice să fie în siguranță.

La finalul întâlnirii, specialiștii din cadrul ISU Botoșani le-au reamintit următoarele sfaturi pentru ca ei să fie în siguranță:

– nu vă jucați cu chibrituri, brichete și nu aprindeţi lumânări în casă;
– nu imitați lucrurile periculoase pe care ne le vedeți pe internet;
– dacă vedeți un cablu electric căzut la pământ sau un panou de electricitate deschis, îndepărtați-vă și chemați un adult să vadă despre ce este vorba.
Activitatea a fost organizată la cererea gradiniței, în baza protocolului de colaborare încheiat între ISU Botoșani și unitatea de învățământ.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.1 ° C
21.6 °
19.4 °
63 %
1.8kmh
0 %
Dum
26 °
lun
26 °
mar
28 °
mie
32 °
joi
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici nu știi, la vremea asta, și îți dai seama abia când te întorci la mașină că e vremea culesului.

EDITORIAL

Aproape sigur, în istoria locurilor în care ne ducem existențele, Valeriu Iftime nu va rămâne ca nabab, afacerist de frunte sau ca profesionist desăvârșit...

EPIGRAMA ZILEI

Pleacă ăștia, nu-i problemă Însă eu am o dilemă : Oare ăia care vin Or să fure mai puțin? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...