spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăNaționalZeci de mii de gălăţeni ţinuţi în frig

Zeci de mii de gălăţeni ţinuţi în frig

Peste 6.000 de apartamente şi zeci de instituţii din oraşul Galaţi nu sunt încălzite deşi temperaturile au scăzut foarte mult în ultimele două săptămâni. Ca urmare, circa 20.000 de gălăţeni tremură de frig în propriile case, dar şi la serviciu, printre instituţiile afectate fiind şi Poliţia, transmite Mediafax.

Apartamentele şi instituţiile nu au căldură, deoarece Primăria nu a finalizat lucrările privind construirea de minicentrale termice de cartier. Este vorba despre clădirile prinse în programul municipalităţii privind transformarea punctelor termice din Galaţi în 24 de microcentrale.  „Sunt finalizate mai multe lucrări, altele sunt în curs de finalizare, se mai fac racorduri, se aşteaptă autorizaţii. Termenul de finalizare este jumătatea lunii decembrie, dar centralele vor porni treptat, în funcţie de cum se termină lucrările”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Raluca Ardean.

Printre instituţiile care nu au încălzire sunt Prefectura, Evidenţa Populaţiei, Serviciul de Paşapoarte, Serviciul Permise şi Înmatriculări, Poliţia Rutieră, Secţia 5 Poliţie, Facultatea de Medicină şi Farmacie, Casa Armatei, Colegiul Medicilor şi câteva cabinete medicale. Angajaţii acestor instituţii se încălzesc prin rotaţie cu aeroterme.

În alte mii de locuinţe urmează să se instaleze centrale termice de apartament, pentru achiziţia cărora Primăria alocă un ajutor de câte 3.000 de lei. Şi aici sunt probleme deoarece din cei aproape 4.000 de solicitanţi, doar 1.543 au primit banii promişi de municipalitate.

În paralel, reprezentanţii autorităţilor locale încearcă să afle dacă în blocurile din Galaţi au rămas apartamente care nu au şi nu vor avea încălzire la iarnă.

Anul acesta, Primăria Galaţi a decis să închidă sistemul centralizat de termoficare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...