spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăPrima PaginăCondamnaţi penal ţinuţi în funcţiile de la stat

Condamnaţi penal ţinuţi în funcţiile de la stat

Doi funcționari publici din județ, soț și soție, ambii condamnați penal în două cazuri separate, au continuat să-și desfășoare activitatea până la finele anului trecut, deși condamnările dispuse îi fac incompatibili cu statutul de funcționari publici. Cei doi au figurat ca angajați în cadrul unor primării din județ – el la Primăria comunei Ibănești, iar dânsa la Primăria comunei Mihai Eminescu, însă detașată temporar la APIA, și în mod normal în urma sentințelor ar fi trebuit să fie destituiți.

Cu toate acestea, ei au rămas pe funcții cel puțin până la finele anului trecut, deși, potrivit Codului Administrativ, raporturile de serviciu trebuiau să înceteze de drept în urma hotărârilor judecătorești definitive, dacă s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, indiferent de modalitatea de individualizare a executării pedepsei.

Acte false pentru subvenţii

În fapt, în primăvara lui 2010, Ciprian Constantin Postolache, în ultima perioadă inspector de cadastru în cadrul Primăriei Ibănești, a vrut să acceseze programul „Instalarea tinerilor fermieri” prin care să obțină o serie de fonduri europene nerambursabile. Întrucât nu îndeplinea condițiile, el a determinat-o pe sora sa să solicite ea sprijinul financiar nerambursabil, deși nici ea nu era eligibilă. Astfel, toate actele emise pe numele lui au fost modificate prin consemnarea prin suprascriere a prenumelui surorii sale, iar pe baza falsurilor s-a acordat un sprijin de 20.000 de euro, dar și subvenții timp de trei ani pentru culturile înființate.

Falsurile au ieșit la iveală, iar ulterior Ciprian Constantin Postolache a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru fraudă. În urma procesului, el a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, sentința definitivă fiind pronunțată pe 11 noiembrie 2021. Cu toate acestea, Ciprian Constantin Postolache a rămas în funcție până la începutul acestui an.

Situația a fost recunoscută de primarul comunei Ibănești, Romică Magopeț, care a precizat că cel în cauză a informat instituția cu privire la condamnarea primită abia la sfârșitul anului trecut. „Potrivit legii, în cinci zile de la aducerea la cunoștință a acestei situații, raporturile de muncă trebuie să înceteze. Este făcut deja raport de avizare favorabil întocmit de Compartimentul juridic privind încetarea raporturilor de muncă în cazul său, care a fost aprobat de către mine și a fost comunicat. Prin urmare, el a fost angajat doar până la finele anului trecut, iar începând cu acest an a intervenit încetarea raporturilor de muncă”, a declarat Romică Magopeț, care a adăugat că „așa este normal, așa este legal”, întrucât noțiunea de funcționar public este incompatibilă cu orice condamnare, conduita funcționarului public trebuind să fie „ireproșabilă în orice domeniu”.

Condamnare după un accident

La rândul ei, Carmen Daniela Postolache a fost condamnată definitiv la 10 luni și 20 de zile de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru părăsirea locului accidentului, printr-o decizie a Curții de Apel Suceava din 18 ianuarie 2021. Asta după ce în dimineața zilei de 18 decembrie 2019, ea a lovit cu mașina, pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi, o femeie care traversa strada pe trecerea de pietoni, atât ea cât și victima plecând de la locul accidentului fără încuviințarea poliției.

Este drept, ea a plecat după ce femeia lovită de mașină ar fi susținut că nu are nimic. A doua zi, însă, din cauza durerilor resimțite, victima a ajuns la spital și a avut nevoie de 50-55 de zile de îngrijiri medicale. A urmat procesul, la Judecătoria Dorohoi și la Curtea de Apel, iar de la momentul producerii accidentului și până în prezent Carmen Daniela Postolache a avut nu mai puțin de trei locuri de muncă – la Nova Apaserv, la Primăria comunei Mihai Eminescu, unde s-a angajat chiar la începutul lui 2021 înainte de pronunțarea sentinței definitive, dar și la Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură, unde a fost detașată. Însă, chiar dacă a trecut aproape un an de la condamnarea definitivă, ea a rămas în continuare funcționar public.

Contactat de reporterii „Monitorul”, primarul comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă, a invocat că nu ar fi știut de condamnare întrucât nu i-ar fi comunicat nimeni, iar situația i-ar fi fost adusă la cunoștință în urma unei sesizări primită între Crăciun și Anul Nou pe adresa de email, de pe o adresă nepersonalizată.

„Vom verifica să vedem dacă situația este reală și ce se menționează în sentință. La data la care a susținut concursul pentru angajare în cadrul Primăriei nu avea nici o condamnare. Din câte am înțeles, condamnarea ar fi pentru o faptă ce nu are nici o legătură cu serviciul – un accident de mașină sau așa ceva. Am să văd ce spune legea pentru că, fără să văd ce spune legea, nu pot să iau nici o măsură. Oricum, am la dispoziție 30 de zile să răspund la acea sesizare”, a spus primarul Verginel Gireadă.

Şefi legaţi la mâini de birocraţie

Cert este că indiferent de natura condamnării în cazul funcționarilor publici, șefii de instituții sunt legați la mâini în luarea unor decizii în lipsa unei comunicări oficiale în care să se menționeze de către instanța de judecată faptul că este vorba de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Ori, în situația în care instituția nu a fost parte în proces, această înștiințarea trebuie să o facă ori funcționarul condamnat, ori direct de instanță, în urma unei solicitări oficiale pentru că, în lipsa unui document de acest fel, orice măsură dispusă poate fi considerată fără suport legal și contestată.

În acest caz, nu lipsit de interes este și un alt element – culoarea politică a celor implicați. Astfel, Carmen Daniela Postolache este fiica primarului liberal al comunei Leorda, Ștefan Dulgheru, iar dânsa a fost angajată (n.r. – este drept în urma unui concurs public care nu a fost contestat de nimeni) la Primăria comunei Mihai Eminescu, condusă de liberalul Verginel Gireadă. La fel, Ciprian Constantin Postolache a fost angajat în cadrul Primăriei Ibănești, condusă tot de un liberal, Romică Magopeț, dar în acest caz s-a dispus deja încetarea raporturilor de muncă. Cert este că, din cauza unor probleme de interes personal, Carmen și Ciprian Postolache ar fi pe cale să renunțe la relația care i-a unit, cei doi fiind cununați în toamna lui 2015 de un cuplu celebru la acea dată – Florin Țurcanu, fost președinte CJ, și Roxana Anușcă, fost parlamentar în Camera Deputaților.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...