vineri, februarie 2, 2024
AcasăPrima PaginăProcurorii DNA intră între politicienii din Botoșani. Primarul municipiului condus la DNA...

Procurorii DNA intră între politicienii din Botoșani. Primarul municipiului condus la DNA (VIDEO)

Ancheta declanșată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în cazul angajărilor de la Spitalul Județean Botoșani a luat o turnură neașteptată.

După reținerile în cazul angajaților și descinderile de la domiciliul și biroul președintei CJ Doina Federovici, inclusiv la sediul PSD Botoșani, anchetatorii au ajuns acum și la Primăria municipiului Botoșani, unde percheziționează biroul primarului Cosmin Andrei.

Astfel, biroul primarului a fost sigilat la ambele intrări, iar în momentul de față primarul discută cu ofițerii Direcției Generale Anticorupție. Ulterior, primarul municipiului, escortat de trei ofițeri DGA, a părăsit sediul instituției și a fost condus la DNA Suceava. „Nu pot să dau nicio declarație”, a fost singura replică a edilului.

Totodată, ofițerii DGA au descins și la sediul Direcției de Impozite și Taxe, unde are loc o altă percheziție.

Cu puțin înainte de ora 9, la sediul DNA Suceava s-a prezentat și Doina Federovici, semn că aceasta fusese invitată la rândul ei pentru o discuție cu anchetatorii. Deocamdată, procurorii DNA nu au făcut niciun fel de precizări.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
2.5 ° C
4.6 °
2.2 °
81 %
0.9kmh
78 %
vin
5 °
sâm
9 °
Dum
11 °
lun
9 °
mar
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când patriotismul aproape te dă afară din mașină, trebuie să arăți la toată lumea.

EDITORIAL

În orice țară de pe lumea asta unde democrația este sănătoasă și nu muribundă ca la noi, niște manifestaţii și proteste de o așa...

EPIGRAMA ZILEI

Ploaia asta nu-mi dă pace Și total m-a bulversat Că nu mai știu ce se face Când n-ai bani de numărat!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...